Deși anul școlar e pe sfârșite, totuși donațiile pentru susținerea învățământului online continuă să vină

Fundația pentru copii „Pestalozzi” din Elveția, în colaborare cu organizațiile partenere, va oferit echipament tehnic pentru elevii care provin din familii numeroase ce învață în instituțiile de în­vățământ din diferite regiuni ale țării.
Astfel, patru instituții din Ungheni și Călărași vor beneficia de acest echipament tehnic.
Liceul ”Mihai Eminescu” din Ungheni va beneficia de cele mai multe tablete, 7 la număr, cu conexiune gratuită la internet și cu toate softurile necesare pentru învățământul online, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.
De patru tablete va beneficia Liceul ”Elada” din Măcărești. ”Urmează să le primim cât de curând”, ne-a spus directoarea Maria Antoniuc, subliniind toto­dată importanța acestor tablete pentru copii: ”Sunt foarte importante aceste tablete, mai ales că am avut copii care nu se puteau pregăti de ore în această perioadă, pentru că nu au avut tehnica necesară”.
De trei tablete va beneficia și Liceul ”Vasile Alecsandri” din Călărași. ”Chiar dacă e sfârșit de an, aceste tablete sunt o salvare pentru noi”, a declarat Ina Tihon, directoarea liceului, după care a adăugat: ”Acestea au fost date copiilor care provin din familii cu mulți copii, dar pentru o anumită perioadă. Deci, tabletele vor putea fi folosite pe circuit, după necesitate”.
Totodată, de un laptop, 2 tablete, un set de echipament audio și un set de boxe audio va beneficia și Centrul de Plasament ”Epitrop” din Călărași.
Fundația va mai oferi suport Serviciilor raionale de asistență psiho­peda­gogică (SAP) privind organizarea asi- s­-tenței psihologice pe perioada sus­pen­dării procesului educațional.
De asemenea, datorită sprijinului Fundației Pestalozzi în perioada lunilor mai-august 2020 vor fi elaborate suporturi metodologice (1 ghid și 9 materiale video) privind promovarea stării de bine a copi­ilor/părinților prin utilizarea po­veș­tilor terapeutice.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *