VIDEO. Jurnalist sorocean impresionat de parcul și sculpturile unghenene: ”De ce la Ungheni se poate, dar la Soroca nu?”

Foto: facebook.com

Foto: facebook.com

”Nu avem piatră de Cosăuți să continuăm tabăra de sculptură?”, a scris pe pagina sa de facebook Vadim Șterbate, reporter la ziarul ”Observatorul de Nord” din Soroca, urmare a unei vizite la Ungheni, în ziua de 6 octombrie.  
Dânsul a mers în Parcul central din Ungheni, pentru a fotografia sculpturile instalate acolo, peste 30 la număr, realizate în cadrul ultimelor două ediții ale Taberei de sculptură (în 2017 și, respectiv, 2018).
De notat că o bună parte din cele peste 80 de sculpturi pe care le are la ora actuală Ungheniul sunt realizate din piatră de Cosăuți. Localitatea respectivă, Cosăuți, se află la o distanță de doar 7 km de Soroca.
Vadim Șterbate a rămas impresionat și de terenul de joacă ”Micul Cluj” din Parcul Central, realizat cu suportul financiar al Primăriei Cluj-Napoca, care a oferit în acest scop 100 mii de euro.
”Nu avem parteneriate cu municipii din România cu care să putem realiza lucruri frumoase şi utile (cu audieri publice reale şi transparență totală)? De ce ne mulțumim cu terenurile de joacă instalate în timpul campaniei electorale din 2015 şi 2019 şi uităm de celelalte în care s-a investit anterior? Chiar nu merităm să avem un astfel de parc ca la Ungheni???!!!”, a mai scris jurnalistul pe pagina sa de facebook, după care a concluzionat: ”SOROCA e frumoasă prin ce a făurit natura şi strămoşii, dar nu este de ajuns. Trebuie să punem şi NOI umărul…”.
De notat că Vadim Șterbate a lucrat și în calitate de reporter la Jurnal TV, muncind, inclusiv, pentru emisiunea ”Asfalt de Moldova”, datorită căreia a avut șansa să vadă numeroase locuri frumoase din Republica Moldova.
Mesajul său este însoțit și de o înregistrare video din parcul de la Ungheni, pe care o puteți vedea în continuare
https://www.facebook.com/vadim.sterbate/videos/3149568461782195/
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *