Tinerii ungheneni vor fi ajutaţi să-şi iniţieze o afacere
Ungheniul va avea în curînd un business-incubator pentru tineri. Conceptul proiectului a fost aprobat în şedinţa Consiliului orăşenesc din 8 aprilie curent. Primăria urmează să acopere cheltuielile pentru studiul de fezabilitate privind crearea instituţiei respective, precum şi cele ce ţin de elaborarea proiectului tehnic.
Iniţiativa de a deschide la Ungheni un business-incubator pentru tineret aparţine Asociaţiei Obşteşti pentru Copii şi Tineret “Făclia” şi Primăriei Ungheni şi se înscrie în şirul de acţiuni preconizate în cadrul proiectului “Ungheni – capitala tineretului 2011”.
Astfel, vor fi susţinuţi tinerii hotărîţi să iniţieze o afacere proprie, experienţa fiind preluată de la statele cu o economie dezvoltată (SUA, Germania, Ungaria, Olanda etc.). Vor beneficia de business-incubator, în primul rînd, întreprinderile nou formate sau în curs de formare, care-şi vor orienta activitatea spre sectoarele economice prioritare pentru oraş şi raion.
Graţie acestui business-incubator, tinerii antreprenori vor avea posibilitatea să-şi concentreze chiar din primele zile activitatea asupra dezvoltării afacerii, evitînd problemele de ordin administrativ. La dispoziţie le vor fi puse spaţii pentru oficii la jumătate de preţ, vor avea acces non-stop la internet, vor beneficia de servicii de secretariat, de traducere, consultanţă, marketing.
Mai mult ca atît, o dată la două luni, vor fi organizate seminare cu tema: “Crearea şi conducerea eficientă a afacerii proprii”, în cadrul cărora tinerii vor elabora şi-şi vor susţine business-planurile.
La Ungheni deja activează un business-incubator, deschis cu mai bine de opt ani în urmă pe banii Uniunii Europene. Finanţatorii au apreciat drept un succes activitatea acestuia.
Lucia Bacalu
Lasă un răspuns