AUDIO | Un prim pas spre implementarea unei metode eficiente și moderne în sistemul de sănătate

Un prim pas spre implementarea unei metode eficiente și moderne în sistemul de sănătate din Republica Moldova în general și în raionul Ungheni în particular.

Este vorba de telemedicină, cea mai simplă cale pentru ca oricine să aibă acces la servicii medicale sigure şi de calitate. Telemedicina reduce costurile, permite medicilor să comunice foarte rapid şi eficient cu pacienţii, dar şi între ei, anulează distanţe şi oferă oportunităţi infint superioare celor pe care le oferă medicina clasică.
Primele aparataje moderne au fost aduse deja la Unitatea de Primiri Urgente din Ungheni și asta, grație  Proiectului ”Îmbunătățirea nivelului de pregătire în cazul situațiilor de urgență a structurilor medicale și a populației din Ucraina si Republica Moldova”, implementat de patru parteneri: Spitalul de Urgență Cernăuți și Spitalul Raional Central Noua Suliță din Ucraina și, respectiv, din Republica Moldova: Spitalul Raional Ungheni și Agenția pentru Dezvoltarea Regională și Integrarea Europeană Ungheni.
Proiectul este implementat în cadrul Programului Teritorial al Parteneriatuilui Estic (EaPTC), co-finanțat de  Uniunea Europeană și Ministerul Federal pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ).
Atât directorul Spitalului Raional Ungheni, Andrei Alexeev, cât și șeful Unității de Primiri Urgente, Vadim Rusu, au salutat evenimentul, menționând că este o nouă experiență pentru spital, un proiect-pilot, care va putea fi replicat și în alte spitale din Republica Moldova.
Experiența acumulată aici va fi, cu siguranță, foarte utilă pentru colegii din alte raioane.
Acest spot a fost realizat cu asistenţa financiară a Uniunii Europene. Conţinutul se află în totalitate în responsabilitatea  Agenției pentru Dezvoltarea Regională și Integrarea Europeană Ungheni şi nu poate fi considerat în nici un caz ca reflectând poziţia Uniunii Europene.
Uniunea Europeană este formată din 27 de state membre, care au decis să-şi unească treptat cunoştinţele, resursele şi destinele. Pe parcursul a 50 de ani de extindere teritorială au construit împreună o zonă de stabilitate, democraţie şi dezvoltare durabilă, păstrând totodată diveristatea culturală şi libertăţile individuale.
Uniunea Europeană s-a dedicat ideii de împărtăşire a realizărilor şi valorilor cu statele din afara graniţelor sale.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *