FOTO VIDEO | Todireştenii au chemat lumea la glume
O sală arhiplină, cu spectatori dornici de a gusta o glumă bună, artişti amatori veniţi de la Cimişlia, Orhei, Sîngerei, Ungheni, oaspeţi de onoare – de toate au fost la festivalul de satiră şi unor „Lume, lume, hai la glume”, organizat în premieră la Todireşti, pe 27 martie curent, de Ziua internaţioală a teatrului. Timp de cîteva ore bune, s-au tot spus glume şi s-a rîs copios.
„Îmi pare foarte bine că la Todireşti sînt oameni cu atîta entuziasm şi cu atîta energie, care au reuşit să organizeze un eveniment de zile mari. Sînt mîndru că mă aflu în fruntea unui raion care are atîţia oameni talentaţi”, a subliniat preşedintele riaonului, Ion Harea. Impresionat de cele văzute s-a declarat şi consulul României la Ungheni, Petru Liţiu, care a rămas surprins de numărul mare de talente, dar care încă nu sînt valorificate.
Unul dintre moderatorii festivalului, actorul Gheorghe Urschi, avea să remarce la un moment dat: „S-au găsit oameni de prin partea locului, care m-au smuls din casă şi m-au adus la Todireşti”. Nu a regretat, căci, în pofida frigului din sală, s-a simţit bine.
Ideea de a organiza festivalul respectiv aparţine todireştenilor. „Cu ceva timp în urmă, s-au apropiat de mine două doamne şi mi-au spus: „Domnule primar, ce zici dumneata să organizăm un festival de satiră şi umor la Todireşti, să inivtăm colectivele de artişti amatori din localităţile în care am fost noi şi ne-a plăcut?”. Am acceptat”, povesteşte primarul Victor Baltag. Cele două doamne se numesc Viorica Culeac şi Elizaveta Mămăligă, ambele membre ale teatrului de satiră şi umor din Todireşti, „Gură spartă”. Ideea a fost susţinută şi de Secţia raională de cultură, şi de Consiliul raional. Cu toţii şi-au pus sufletul în organizarea acestui eveniment inedit.
A fost organizată şi o expoziţie a caricaturiştilor originari din Ungheni, deţinători a numeroase premii internaţionale: Victor Crudu şi Valeriu Curtu. La dispoziţia amatorilor de umor de calitate a fost şi epigramistul Efim Tarlapan, şi el originar din raionul Ungheni. Au venit actori de la Teatrul naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi. O surpiză plăcută a oferit publicului spectator fraţii Victor şi Valentina Rusu, care-şi reag rădăcinile din Todireşti, în prezent actori ai Teatrului „Spiriduş” din Chişinău.
„Asemenea festivaluri trebuie să fie organizate cît mai des”, a declarat la final, vădit mulţumit, primarul Victor Baltag. „Va fi un festival tradiţional”, a spus şi preşedintele raionului, Ion Harea. „Mă bucură faptul că au evoluat colective şi din alte raioane, ceea ce vă permite să aveţi statutul de festival interraional pentru început. Ajungem şi la naţional, şi la internaţional”, a subliniat şi actorul Gheorghe Urschi. Începutul este bun, mai ales că, aşa cum a declarat şefa Secţiei cultură, Eugenia Baroncea, „la Todireşti este şi putere, şi valoare”.
Video: TV EuroNova
Lasă un răspuns