Cultivăm una, mîncăm alta
Agricultorii din raion au cultivat, în 2009, o cantitate de porumb de zece ori mai mare decît consumă populaţia; floarea soarelui – de trei ori mai mult, grîu – cu 28% mai mult. În schimb, cantitatea de cartofi a fost de 7 ori mai mică decît cea necesară, cantitatea de legume – de 3 ori mai mică. În raion s-a produs de aproape două ori mai puţină carne de vită decît ar fi necesar, mai puţină carne de porc, mai puţin lapte, mai puţine fructe. Concluziile respective au fost făcute urmare a unei analize efectuate recent de Direcţia Agricultură şi Alimentaţie privind asigurarea populaţiei raionului cu produse alimentare autohtone. „Am adus la cunoştinţa agenţilor economici din agricultură situaţia creată, în speranţa că vor reuşi să-şi întocmească un program de producere pentru anul 2010 mult mai echilibrat şi în conformitate cu necesităţile pieţei. În plus, şi populaţia din raion ar putea să consume produsele autohtone, şi nu cele de import”, a remarcat Viorel Scutaru, şef adjunct al Direcţiei Agricultură şi Alimentaţie.
Lasă un răspuns