Iulian Ciocan: ”Eu, dacă aș fi foarte bogat, m-aș lăsa de serviciu, poate, și aș scrie”

”Înainte să moară Brejnev”, ”Tărâmul lui Sașa Kozak”, ”Iar dimineața vor veni rușii”, ”Dama de cupă”. Sunt titluri de carte care incită la lectură. Dar de unde să le iei? În librării nu le găsești, bibliotecile nu le au.
L-am întrebat pe autor, Iulian Ciocan, care a venit la o întâlnire cu potențiualii săi cititori de la Biblioteca publică raională ”Dimitrie Cantemir” din Ungheni, pe 25 septembrie.
A fost prima lui întâlnire cu cititorii la o bibliotecă raională din Republica Moldova. Și asta, așa cum a recunoscut, datorită insistențelor Alei Mutilica, angajată a bibliotecii respective.
NOTĂ:
Iulian Ciocan s-a născut la 6 aprilie 1968, la Chişinău. A absolvit Facultatea de filologie la Universitatea ”Transilvania” din Brașov. A predat timp de cinci ani la Universitatea Pedagogică ”Ion Creangă” din Chișinău, iar din 1998 este angajat al postului de radio ”Europa Liberă”.
Este prozator, publicist şi critic literar. A publicat proză în reviste şi antologii din SUA, Germania, China, Cehia, Bulgaria, Belgia şi Brazilia. Invitat la New York, la festivalul PEN World Voices (2011), la Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere, Iaşi (2015) şi la Noaptea Literaturii din Amsterdam (2016). În 2018, a fost invitat să participe într-un proiect inedit al Muzeului Literaturii din Iași, pentru crearea colecției ”Scriitori de poveste”, coordonată de Florin Lazarescu. Printre cei 11 scriitori de azi, care au scris biografii romanțate a 11 scriitori de ieri, s-a numărat și Iulian Ciocan, unicul basarabean.
Oameni vor să-l citească pe Iulian Ciocan, dar nu-i găsesc cărțile. Ce se întâmplă?
Cred că e o problemă care ține de difuzarea cărții. Eu nu știu exact cum stau lucrurile.
Prin ce se explică faptul că bibliotecile noastre nu au cărți ale lui Iulian Ciocan?
Explicația e simplă din punctul meu de vedere. Eu nu sunt scriitor canonic, nu am texte în manuale, sunt foarte puțin cunoscut aici. Vă dați seama că nu sunt nici Grigore Vieru, nici Ion Druță.
Vreau să vă spun că, atunci când am început să scriu proză, am adoptat așa o strategie – nu știu cât e de corectă -, dar m-am gândit să nu public cărțile mele la editurile din Chișinău, ci doar la edituri din România și de preferat la edituri mari.
De ce?
Pentru că atunci ești inclus într-o rețea de difuzare a cărții foarte bună și ești mai vizibil pentru critica literară. La Chișinău nu voiam să public, fiindcă îmi imaginam că la noi nimeni nu citește. Acum văd că se citește, sunt grupuri chiar și pe rețelele sociale.
Mie mi se pare că ultima carte, ”Dama de cupă”, chiar a făcut furori.
Mi s-a spus de la editură că se vinde bine în România. Dacă se va păstra trendul acesta, tirajul se va epuiza și atunci se va mai face.
Din punctul meu de vedere, în Republica Moldova ar trebui să citească această carte toți.
Da, pentru că e, cumva, și un roman politic, și distopic. E vorba de o groapă care înghite orașul Chișinău și în jurul acestei gropi se țes toate destinele. E și o chestie alegorică. Groapa apare într-un loc unde se adună cele mai grave păcate ale perioadei de tranziție.
Am și o mare curiozitate. Lucrați în jurnalism, iar eu știu ce înseamnă jurnalism, te înghite cu totul. De aceea mă întreb: cum poate avea un jurnalist timp, de unde-l găsește, ca să mai scrie și romane?
E o întrebare foarte bună și este îndreptățită. Eu, de exemplu, îmi scriu romanele foarte greu, nu am timp pentru asta, fiindcă sunt prins în activitatea mea. În afară de aceasta, am familie, tot felul de angajamente. Și atunci ce se întâmplă? Primul roman l-am scris în 2007, al doilea – peste patru ani, în 2011, al treilea – în 2015 și al patrulea – în 2018.  Uneori, pentru e le putea termina, am luat concediu. Acum, de exemplu, ca să scriu o biografie romanțată a lui Nicolae Gane, care va apărea în cadrul unui proiect la Iași, la FILIT (Festivalul Internațional de Literatură și Traducere), mi-am luat concediu două săptămâni și am stat acasă, de dimineață până seara, și am scris această biografie. Altminteri nu aveam posibiliate să o scriu. Și scriu de la ora 23.00 până la ora două noaptea,  pentru că atunci am timp, ai mei dorm și eu, la bucătărie, scriu. Nu e varianta cea mai bună, pentru că e destul de obositor, dar alte posibilități nu am. Eu, dacă aș fi foarte bogat, m-aș lăsa de serviciu, poate, și aș scrie. Dar nu am o așa posibilitate.
Jurnalismul ajută sau încurcă unui scriitor?
Și ajută, și încurcă. Te ajută în sensul că tu, ca ziarist, sondezi cumva realitatea asta, o cunoști, ai posibilitatea să o cunoști foarte bine, începând de la dedesubturile politicii și terminând cu ce se întâmplă în cutare raion sau cutare sat. Ca ziarist, poți afla o sumedenie de lucruri  din realitatea asta și ulterior să le folosești, să le topești în romanele tale. Pe de altă parte, te încurcă și te împiedică, deoarce stilul publicistic este diferit de cel scriitoricesc și atunci, schimbând mereu registrele, e o problemă. Trebuie cumva să te detașezi de un registru pentru a putea îmbrățișa alt registru. Dar e posibil.