De la 42,34 la 142,29 de hectare se extinde Zona Economică Liberă din Ungheni

Zona Economica Libera "Ungheni-Business"

Zona Economica Libera "Ungheni-Business"”Administrația ZEL „Ungheni-Business” a atins un obiectiv important pe care și l-a propus pentru anul 2018, și anume extinderea teritoriului zonei libere pentru atragerea noilor proiecte economice”, se arată într-un comunicat remis presei.
Nu a fost simplu deloc. S-a muncit mult ca, în cele din urmă, scopul să fie atins.
Inițial, au fost  identificate terenurile c ear putea fi utilizate pentru Zona Economică Liberă ”Ungheni-Business”. Sunt și la vecini: Nisporeni și Călărași, sunt și mai departe: la Soroca sau Hîncești. Au fost făcute și studiile de fezabilitate, ca apoi proiectul de lege să fie votat în Parlament.
La 7 septembrie, a fost pus ultimul punct în această procedură complexă: legea respectivă a fost publicată în Monitorul Oficial.
Astfel, suprafața Zonei Economie Libere (ZEL) ”Ungheni-Business” s-a triplat, fiind extinsă de la 42,34 hectare la 142,29 hectare.
Cinci dintre terenurile ce au fost incluse în ZEL ”Ungheni-Business” sunt private. Este vorba de un teren în municipiul Ungheni, cu suprafața de 19,1803 ha; de alte două la Nisporeni, cu suprafața de 23,7083 și, respectiv, 2,4070 de hectare. Al patrulea teren privat se află la Hîncești, are suprafața de 1,98 hectare și o hală de producere de 12 mii de metri pătrați. Ultimul, al cincilea, e la Soroca, are suprafața de 3,02 ha, cu hală de producere de 19100 de metri pătrați.
Totodată, au fost incluse și două terenuri publice: unul din raionul Călărași, amplasat la Tuzara, cu suprafața de 32,2695 ha; iar al doilea – la Soroca, cu suprafața de 17,6 ha.
Urmează ca, în termen de trei luni, autoritățile publice locale să adopte actele normative necesare privind transmiterea terenurilor publice în gestiunea ZEL ”Ungheni-Business” pentru crearea subzonelor respective.
”Extinderea ZEL ”Ungheni-Business” și crearea noilor platforme investiționale va contribui la atragerea investițiilor, crearea locurilor noi de muncă și, prin urmare, dezvoltarea socio-economică a regiunilor respective”, se mai arată în comunicatul de presă.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *