Eveniment de zile mari cu înalți oficiali europeni la Ungheni. Când va avea loc?
Premierul Pavel Filip, Comisarul European pentru Politici Regionale al Comisiei Europene, Corina Creţu, și Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko, vor participa la deschiderea Orăşelului European 2018 la Ungheni.
Anunțul a fost făcut printr-un comunicat de presă al Guvernului Republicii Moldova.
Evenimentul se va produce pe 19 mai, la ora 13.00, pe Piața Independenței. Ulterior, cu începere de la ora 14.30, cei trei vor vor suține un briefing de presă.
În acea zi de 19 mai, la Ungheni vor avea loc numeroase activități culturale dedicate Zilei Europei. Potrivit Primăriei Ungheni, în premieră, ambasadele statelor europene se vor reuni aici și vor prezenta specificul culturii și tradițiilor gastronomice al țărilor pe care le reprezintă.
Cetățenii vor avea posibilitatea să contacteze direct cu reprezentanții Uniunii Europene și să afle mai multe despre lucrurile frumoase realizate la Ungheni prin intermediul proiectelor finanțate de UE.
Nu vor lipsi activitățile distractive și cognitive pentru copii și tineri, iar amatorii de filme bune sunt invitați, începând cu ora 18:00, în Piața Independenței, să urmărească o proiecție de film european.
Va fi organizat și un spectacol de zile mari, cu participarea colectivelor artistice de la Palatul de Cultură. Invitat special: formația ”Katharsis”.
Vedeți mai jos programul evenimentului:
Lasă un răspuns