Un scuar și o stradelă în numele lui Grigore Vieru
Edilii orașului Ungheni își doresc în localitate o stradelă și un scuar ce ar purta numele poetului Grigore Vieru. Este vorba de o porțiune din actuala stradă Alexandru cel Bun (pînă la intersecția cu strada Mihai Eminescu) și de scuarul din preajmă (vizavi de biserica „Sf. Alexandru Nevski”). Primarul de Ungheni, Alexandru Ambros, susține că cele două locații vor fi amenajate, stradela va fi reparată, scuarul va fi la fel de frumos ca cel din preajma Liceului „Vasile Alecsandri”. „Este o iniţiativă a noastră, dar vrem să cunoaștem și părerea Consiliului artistic din raion”, a subliniat dînsul. Membrii Consiliului, după discuții aprinse, au ajuns la concluzia că inițiativa primăriei merită să fie susținută. Urmează să ia o decizie în acest sens şi consiliul orăşenesc. Potrivit arhitectului-şef al oraşului, Vlad Savin, în prezent se lucrează asupra proiectului de dezvoltare a scuarului cu pricina.
Lasă un răspuns