FOTO | La drum. În căutarea zimbrilor pe meleagurile copilăriei lui Ion Creangă

Despre Vânători-Neamț 
Să ne ierte nisporenenii, dar, până a ajunge la Vânătorii-Neamț, ne imaginam o localitate cam ca Vânători Nisporeni, pitită între dealuri, fără prea multe condiții prielnice de trai, cu o populație în continuă scădere. Ceea ce am văzut, însă, a fost cu totul altceva.
O comună prosperă, cu un buget de circa trei milioane de euro la o populație de circa 7500 de locuitori. Dar câtă istorie e aici, câtă cultură, câtă evlavie…

Oricât de ateu ai fi, după ce vizitezi mănăstirea Neamț de aici, vei spune fără pic de tăgadă: ”Există Dumnezeu!”. Este cea mai veche ṣi însemnată aṣezare monahală din Moldova, supranumită ṣi ”Ierusalimul Ortodoxiei Române”. Prima atestare documentară datează din 1407, deși se presupune că ar fi activat din secolul al XII-lea. Aici se află două biserici, două paraclise, turnul-clopotniță cu 11 clopote, Seminarul Teologic „Veniamin Costache”, un muzeu cu o colecție de artă bisericească, o bibliotecă – cea mai mare și cea mai veche bibliotecă mănăstiricească. În biserică – ctitorită de Ștefan cel Mare – se află o icoană a Maicii Domnului pictată în anul 665 în Israel, făcătoare de minuni.
În acea zi, am vizitat și Mănăstirea Secu, unde și-a desăvârșit pregătirea mitropolitul Varlaam, autorul celebrei ”Cazania”, care își doarme somnul de veci tot aici.
Ca să mergi în toate lăcașurile sfinte de la Vânători-Neamț ai nevoie de mult mai mult timp. Nici măcar spațiul din ziar nu e suficient pentru a le numi pe toate. Câteva însă le vom nota: Mănăstirea Sihăstria, de unde a pornit părintele duhovnic Cleopa, Schitul Daniil Sihastru, Schitul Vovidenia, Agheasmatarul. Aici, la Vânători-Neamț, s-a născut Sfânta Teodora de la Sihla, prin anul 1630.
Tot la Vânători-Neamț, la circa 300 de metri de mănăstirea Neamț, se află muzeul ”Mihail Sadoveanu – Visarion Puiu”. Scriitorul Mihail Sadoveanu a locuit aici, vara, începând din 1949, iar din 1956 până la moartea sa, în 1961 – în permanență. Visarion Pui a fost mitropolitul Bucovinei și a construit această casă în 1937.
La doar 2-3 kilometri de comuna Vânători-Neamț se află Humuleștiul, unde mai curge la vale Ozana cea dragă lui Ion Creangă, iar căsuța în care s-a născut scriitorul îți are ușile deschise pentru doritori. Am ascultat cu drag acolo, în dulcele grai moldovenesc, istoria pupezei din tei, am vizitat cele două cămăruțe, care mai păstrează amintirea ”sfătosului bunic din Humulești”.
Alături, a fost construit un parc tematic ”Ion Creangă”. Să vedeți cum vă așteaptă în poartă mătușa Mărioara, supărată foc că Nică a lui Ștefan a Petrei i-a furat cireșele, iar pe o creangă stă cocoțat cocoșul cu celebra-i punguță în cioc. Toți eroii poveștilor lui Ion Creangă au fost adunați aici. O excursie mai frumoasă, mai ales pentru copii, nici că găsești.
La alți câțiva kilometri se află Casa memorială ”Veronica Micle”. E deja la Târgul Neamț. Aici a crescut Veronica Micle până la doi ani, aici venea când vroia să se reculeagă la mănăstirea Văratec, unde, mai apoi, a și fost înmormântată. Casa i-a fost dată ca zestre de mama sa, iar Veronica, la rândul ei, a donat-o mănăstirii Văratec, cu o singură doleanță: ca atunci când nu va mai fi, pe perete să fie instalată o placă de marmură pe care să fie scris: ”Casa Veronica Micle”
Dorința i-a fost îndeplinită. Mai mult ca atât, a fost instalat alături și un bust din bronz al Veronicăi Micle.
Și, dacă tot am ajuns la Târgu Neamț, cum să nu vizitezi Cetatea Neamțului, construită în secolul al XIV-lea de către domnitorul Petru I Mușat, pe Dealul Cetății? O gimnastică bună nu strică niciodată, căci ai de ridicat un deal destul de mare. Dar merită tot efortul.
Ah da, și zimbrăria am vizitat-o. De fapt, denumirea corectă e Grădina zoologică ”Dragoș Vodă” din cadrul Parcului Natural Vânători-Neamț, unde vedetele sunt, bineînțeles, zimbrii. I-am văzut. Ne-am fotografiat, chiar dacă ei, zimbrii, au stat tolăniți, fără să ne acorde vreo atenție.
Ne-am fi dorit să ajungem și la Mănăstirea Agapia, și la Mănăstirea Văratec. Sunt la doar la 5-6 kilometri de Vânători-Neamț. Prea puțin, însă, a fost timpul pe care ni l-am rezervat.
Ca să vezi totul ce are Vânători-Neamț și împrejurimile sale, e nevoie de mult mai multe zile.
O vacanță perfectă, cu de toate, pentru cei ce vor cu adevărat să scape de rutina zilnică.
Noi, cu siguranță, vom reveni, mai ales că, în acea zonă, găsești oricând și locuri de cazare, și mâncare bună. Toate – la un preț mai mult decât acceptabil.









P.S. Mulțumim mult Nataliei Rotaru, fosta șefă a Oficiului Teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat,  pentru organizarea excursiei de care am avut parte, de surprizele pe care ni le-a oferit în acea zi de 3 noiembrie 2017.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *