O soluție pentru tinerii cu dizabilități. Afacerile de familie
Asociația de sprijin a copiilor și tinerilor cu dizabilități și a familiilor lor ”Dorința” din Călărași vine din nou în ajutorul tinerilor cu nevoi speciale.
De fapt, este vorba de susținerea de către asociație a afacerilor de familie ale tinerilor cu dizabilități, beneficiari ai centrului ”Dorința”.
Pentru început, au beneficiat de susținere patru tineri, fiecărui revenindu-i circa cinci mii de lei.
Potrivit Cristinei Mogâldea, coordonatoare de proiect, în trei cazuri asociația a cumpărat câte 50 de pui și hrana necesară pentru ei. Pentru a patra afacere au fost achiziționate două familii de albine cu tot cu stupi.
”Noi am avut doi stupi cu albini, iar acum asociația ne-a mai dat încă doi. Familia mea s-a bucurat mult, pentru că voi avea o ocupație”, spune Ion Gheorghiță, beneficiar al proiectului respectiv, după care adaugă: ”Dacă mă voi descurca, vreau ca pe viitor să înmulțim stupii și numărul de familii de albine”.
”Îmi place să am grijă de păsări. Nu este mult de lucru cu ele. Iar atunci când eu nu reușesc să mă descurc, mă ajută familia, pentru că noi, persoanele cu dizabilități, mai avem nevoie de ajutor uneori”, a povestit un alt beneficiar, Andrei Vieru.
”Intenția noastră a fost anume de a-i ajuta pe acești tineri să-și dezvolte o afacere proprie, care să le aducă un mic venit, iar acest venit să-l reinvestească”, a explicat Cristina Mogâldea.
Rodica Stratan, directoarea Asociației ”Dorința”, a subliniat că acești tineri nu au fost ajutați în nici un caz în scopuri caritabile. ”Noi vrem să-i ajutăm să se descurce în viață, să deprindă o meserie, să aibă un loc de muncă stabil și să devină independenți”, a spus dânsa.
Asociația ”Dorința” își dorește să mai implementeze un proiect, în care alți zece tineri să beneficieze de ajutor pentru a-și dezvolta o afacere proprie. Nu e vorba neapărat de creșterea păsărilor sau a albinelor. Poate fi cultivarea de pomușoare, de plante medicinale.
Asociația de sprijin a copiilor și tinerilor cu dizabilități și a familiilor lor ”Dorința” din Călărași are, la momentul actual, 65 de beneficiari, dintre care 22 sunt tineri cu vârsta de peste 18 ani. Proiectul în cauză este susținut financiar de către IM Swedish development partner în Moldova.
Lasă un răspuns