Alături de județul Arad
Președinta raionului Ungheni, Ludmila Guzun, a expediat un mesaj de susținere autorităților din județul Arad, România, urmare a furtunii violente din 17 septembrie, ce a dus la moartea unei femei și la pierderi semnificative în acest județ.
”Suntem profund marcați de furtunile puternice care au provocat pierderi tragice şi pagube semnificative în mai multe zone din România în data de 17 septembrie. În numele meu personal şi al Consiliului raional Ungheni, exprimăm întreaga noastră compasiune şi solidaritate cu partenerii din județul Arad. Transmitem condoleanțe familiilor îndoliate și multă sănătate tuturor celor care au fost răniți în aceste tragice circumstanțe”, se arată în mesaj.
Notăm că acum șase ani, la 26 mai 2011, a fost încheiat un Acord de înfrățire între raionul Ungheni și județul Arad.
Lasă un răspuns