Autobuzele școlare. Mai multe și toate gata de drum
Începând cu 1 septembrie, la cele 41 de autobuze școlare care asigurau până acum deplasarea a peste 2500 de elevi la școlile de circumscripție din raioanele Ungheni, Nisporeni și Călărași se vor mai adăuga alte șapte. Toate nou-nouțe.
Acestea fac parte dintr-o donație de 96 de microbuze pentru Republica Moldova, oferite de Guvernul României.
Chiar dacă, inițial, s-a spus că în fiecare raion vor veni câte două autobuze școlare, în raionul Nisporeni, iată, urmează să ajungă trei. Astfel, vor fi per total 11.
”Avem nevoie de aceste autobuze, pentru a asigura condiții optime de acces la studii tuturor copiilor din raion”, a declarat Nina Sterpu, șefa Direcției Învățământ, Tineret și Sport Nisporeni. Potrivit dânsei, datorită suplinirii numărului de unități de transport se va mări și numărul copiilor care vor beneficia de transport gratuit până la școală și înapoi.
”Având în vedere că capacitatea unui microbuz este de 16 locuri, vom putea transporta cu 48 de elevi mai mult decât până acum”, a specificat Nina Sterpu. De notat că, până acum cele opt autobuze existente transportau zilnic puțin peste 300 de elevi spre școlile de circumscripție din raion.
Șefa Direcției de învățământ nu a precizat, însă, pe care rute vor circula autobuzele noi, dar a declarat următoarele: ”Cred că cele 11 autobuze pe care le vom avea în noul an de studii vor fi suficiente pentru a asigura transportarea tuturor elevilor”.
Câte două autobuze din ultima donație a Guvernului României vor merge spre Călărași și, respectiv, Ungheni.
Astfel, raionul Călărași va avea 15 unități de transport destinate elevilor, iar raionul Ungheni – 22.
Potrivit Elenei Gonța, șefa Direcției Învățământ, Tineret și Sport Călărași, de autobuzele școlare vor beneficia, începând cu 1 septembrie, aproximativ 1200 de elevi. Dar… mai e nevoie de autobuze. ”Vom încerca să ne descurcăm cu ceea ce avem”, a spus dânsa, precizând că un autobuz din cele nou-nouțe va transporta copiii din satul Bahu, iar al doilea – din Tuzara.
Satisfăcută de proaspăta donație s-a arătat Iulia Pancu, șefa Direcției Educație Ungheni. Dânsa susține că autobuzele școlare din raion sunt suficiente pentru a-i transporta în școlile de circumscripție pe toți elevii: 1200.
”În zilele ce urmează, vom opera anumite modificări, în așa fel încât să fie puse la treabă toate unitățile de transport și să fie cuprinse toate localitățile unde sunt copii care trebuie să ajungă la școală cu autobuzul”, a comunicat dânsa, subliniind că cele două autobuze școlare sunt mai mult decât binevenite și, cu siguranță, copiii, dar, mai ales, părinții vor aprecia faptul că odraslele lor vor circula în siguranță și confort până la școală și înapoi.
Lasă un răspuns