Oriunde și oricînd pedagog

Acum cîteva zile, pe internet a fost postat un filmuleț despre o directoare de școală care, aflîndu-se în compania unor colegi probabil, la cineva acasă, și-a permis niște gesturi mai puțin elegante. A fost filmată cu un telefon mobil. De cineva de al casei. Rîdeau, comentau. Cine ar fi crezut în acel moment că filmulețul cu pricina va ajunge public?
L-am vizionat și eu. Mi-a lăsat un gust amar. În primul rînd, pentru faptul că cineva a avut grijă să-l plaseze chiar în ajun de 8 martie. Și în prima zi a Postului Mare. În al doilea rînd, pentru că este vorba de un pedagog.
Iar un pedagog trebuie să fie oricînd și oriunde pedagog. E chiar atît de greu? Pe vremuri, nu atît de îndepărtate de altfel, învățătorul de la sat era aproape zeificat. Sătenii i se închinau de departe. La el veneau după un sfat, la el veneau atunci cînd aveau o problemă sau o bucurie. Numele pedagogului era rostit cu pietate. I se spunea domnul învățător. Acum, peste ani și ani, i se spune ca în timpurile sovietice: Maria Ivanovna, Vasile Gheorghevici și tot așa. De ce oare?
Îmi amintesc de o profesoară care se indigna foarte tare în perioada în care numai reveneam la apelativele tradiționale: doamnă, domnule. «Ce fel de doamnă sînt eu?», spunea atunci dînsa supărată.
Uite că acea întrebare mai persistă și acum. Ce fel de doamnă poate fi o profesoară care-și permite, fie și într-un anturaj mai intim, fie și într-un mediu privat, gesturi obscene? Este trist. Foarte trist. Ce fel de profesoară poate fi o doamnă care-și permite gesturi, fie și în afara școlii, ce nu-i fac onoare?
Apropo, în acel filmuleț postat pe internet eroinele principale erau numite ca pe vremuri: Maria Ivanovna, Tamara Nicolaevna. Sigur, numele lor adevărate sînt cu totul altele. Le-am schimbat, pentru că am considerat că așa e bine. Contează, pînă la urmă, gesturile. Iar acestea chiar nu suportă nici o critică. Oare ce ar zice elevii din acea școală, dacă ar vedea filmulețul cu pricina?
Nu aș vrea să se creadă că rîndurile de mai sus sînt un atac asupra breslei pedagogice, care continuă să fie foarte vulnerabilă. Nici pe departe. Dar nici să tac nu pot, atunci cînd reprezentanți ai breselei pedagogice nu sînt un exemplu demn de urmat pentru tînăra generație, pentru săteni în general.