Declarația echipei ziarului ”Expresul” din Ungheni cu privire la afirmațiile lui Anatolie Caraman, președintele Asociației Veteranilor de Război 1992 „Tiras – Tighina”

Urmare a afirmațiilor făcute de către președintele Asociației Veteranilor de Război 1992 „Tiras – Tighina”, Anatolie Caraman, privind implicarea unor jurnaliști locali (din Ungheni), care ”au fost plătiți să meargă la diferite evenimente organizate de formațiune (Partidul Socialiștilor din Republica Moldova – n.n.) şi să publice materiale în ziarele pentru care lucrează”,
redacția ziarului ”Expresul” (Ungheni) declară următoarele:

– nici un jurnalist din echipa redacțioanlă a ziarului ”Expresul” nu a mers niciodată la evenimentele organizate de PSRM pentru a scrie și a publica ulterior, contra plată, materiale în ziar;
– ultimul articol privind activitatea PSRM a fost publicat în ”Expresul” la 31 iulie 2015 (nr. 29) cu mențiunea: ”PP” (Publicitate politică) și pentru care PSRM urma să transfere pe contul redacției suma 2100 de lei, bani pe care nu i-a plătit nici până în prezent, în pofida faptului că organizația locală a PSRM a fost avertizată în nenumărate rânduri să-și achite datoria.
Regretăm faptul că apar astfel de informații (fără nume concrete), care afectează imaginea oricărui jurnalist onest și corect.
Ziarul ”Expresul”, membru al Asociației Presei Independente, reiterează angajamemtul de a promova o presă liberă, neangajată politic și în continuare.
Ungheni, 24 martie 2017
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *