Creștea plante de cînepă și mac în grădina proprie

Foto: IP Ungheni
Plantele de cînepă din grădina gospodarului

Foto: IP Ungheni
Plantele de cînepă din grădina gospodarului
Este vorba de un bărbat de 56 de ani din Boghenii Vechi, raionul Ungheni care urmează să fie cercetat de poliție pentru semănatul sau cultivarea ilegală a plantelor care conțin substanțe narcotice sau psihotrope, prelucrarea sau utilizarea a astfel de plante, săvîrșite în proporții mari și fără scop de înstrăinare.
Potrivit Oxanei Toderiță, ofițer de presă la Inspectoratul de Poliție Ungheni, în urma efectuării percheziției la domiciliul suspectului, și anume, în grădina proprie, angajații Secției Investigații Infracțiuni a Inspectoratului de Poliție Ungheni au depistat 52 plante de cînepă în fază de creștere, 78 de plante de mac și 214 căciulii uscate de mac. Plantele au fost ridicate de oamenii legii și remise pentru efectuarea expertizei tehnico-criminalistice.
În acest caz, Poliția urmează să inițieze o cauză penală pentru care legea prevede o pedeapsă cu amendă în mărime de la 4000 la 8000 lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de pînă la 100 de ore.
De reamintit că, în perioada 1 iunie – 31 august în întreaga republică se desfășoară operațiunea „MAC 2016”. ”Scopul acestor acțiuni este de a combate consumul și traficul ilicit de droguri, în special al celor de origine vegetală și identificarea persoanelor care se ocupă de cultivarea acestora”, subliniază Oxana Toderiță.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *