Un Crăciun cu totul altfel pentru bătrînii solitari
Deşi nu prea înţelegeau ce li se întîmplă şi cine, totuşi, s-a gîndit la ei în ajun de Crăciun, zeci de bătrîni solitari din oraşul Ungheni şi-au ridicat, în aceste zile, mîinile spre cer, mulţumind ba primăriei, ba unghenenilor, ba Domnului pentru ajutorul pe care l-au primit.
Graţie Fundaţiei Comunitare din Ungheni şi urmare a balului caritabil organizat de ea la finele lunii decembrie, 43 de bătrîni solitari, cu vîrsta de peste 70 de ani, au primit în dar cîte 1000 de lei. Alţi 12 bătrîni urmează să primească aceeaşi sumă în zilele imediat următoare.
„Oamenii au fost copleșiți de emoții. I-am contactat personal pe toți. Au fost lacrimi, mi-au spus că nu mai așteaptă decît să-i ia moartea”, a menţionat Valeriu Botnari, directorul executiv al Fundaţiei Comunitare din Ungheni, subliniind totodată că meritul pentru bucuria făcută acestor bătrîni este al întregii comunități, al celor care au contribuit la acumularea banilor respectivi.
Fiind întrebat de ce s-a decis să fie ajutaţi anume bătrînii solitari, şi nu alte categorii defavorizate, dînsul a răspuns: „Bătrînii solitari au rămas singuri în fața greutăților și problemelor, avînd o pensie mică, care nu le ajunge”. Lista persoanelor solitare le-a fost prezentată de către Direcția Asistență Socială şi Protecţia Familiei. S-a decis să fie ajutaţi doar cei care au trecut de vîrsta de 70 de ani.
5 ianuarie
Agitaţie mare în sala de şedinţe a Primăriei Ungheni. Zeci de bătrînei aşteaptă nerăbdători ce va urma. Mulţi îşi pierduseră orice speranţă că cineva îşi va mai aminti de ei. „Tare-s grele bătrînețile. Tare grele…”, recunoscu o bătrînică, fostă învăţătoare, Nina Donţu. A lucrat timp de 38 de ani în şcoală, învăţînd picii să scrie şi să citească. E la pensie de 23 de ani şi deja nimeni nu-şi mai aminteşte de ea. Nu a avut copiii săi, astfel că azi nu prea are cine să-i calce pragul. Îşi duce bătrîneţile de una singură, încercînd să-şi păstreze demnitatea. Nu se plînge de nimic. „Ne descurcăm cum putem”, spune.
„Nu vă imaginaţi cît de îngrozitoare este singurătatea”, exclamă altcineva. La cei 78 de ani ai săi, Tatiana Ivanova a rămas singură-cuc. Nu are pe nimeni, doar o pisicuţă îi alină bătrîneţea. „Și împumut, și împrumut…”, povesteşte dînsa cînd vine vorba de viaţa pe care o duce cu pensia sa de 450 de lei.
6 ianuarie
Împreună cu Valeriu Botnari, deschidem uşa unor bătrîni solitari din Ungheni. Doar văzîndu-i, în cîrje, gîrboviţi, orbi, ţintuiţi la pat, îţi dai seama de drama prin care trec. „Iată ce face timpul cu oamenii”, ne spune o bătrînă în vîrstă de 85 de ani, Ana Chiseliov. A lucrat, timp de 23 de ani, laborantă la spital. Acum, de cîțiva ani, e țintuită la pat. Abia de aude ce i se spune. Trăieşte doar cu amintirile. Ne arată, pe perete, un portret. Este ea, tînără şi frumoasă. A pictat-o, pe vremuri, soţul. Ar fi crezut ea atunci, cînd îi poza bărbatului iubit, că va ajunge bătrînă şi neputincioasă, că nimeni nu-i va deschide uşa, că singurătatea va pune stăpînire pe casa şi sufletul ei? S-a resemnat cu situaţia actuală. A obosit să lupte cu necazurile. A obosit să ţină piept bolilor. A obosit de singurătate. Nu-şi mai doreşte nimic de la viaţă. O singură frază are la îndemînă: „Cred în Dumnezeu”.
Nu departe, într-un alt bloc locativ, o altă bătrînă îşi duce traiul de azi pe mîine. De aproape 20 de ani nu a mai ieşit afară. Vara, mai deschide geamul şi se uită la pomii din curte, la copiii ce se joacă. Iarna nu poate să-şi permită nici această mică plăcere. Soarta a fost cu Ana Racoviţă dură. La doar doi anişori s-a îmbolnăvit de poliomielită şi a rămas infirmă pentru toată viaţa. Cît a putut să meargă, a lucrat croitoreasă. Acum, abia de se mai mişcă. În plus, deja al doilea an, blocul în care locuieşte nu se mai încălzeşte. Dimineaţa, pe la ora 10.00, pune în priză un radiator electric, îl ţine cîteva ore, apoi renunţă la el. „Nu am bani ca să plătesc energia electrică”, explică. Noaptea îşi mai încălzește apă și-și pune la picioare sticle, ca să nu îngheţe de frig. Aşa trec zilele pentru bătrîna în vîrstă de 70 de ani.
Sînt doar două poveşti triste de viaţă. Dar cîte altele mai sînt. Aceşti oameni au pensii derizorii. Aceşti oameni, ajunşi la o vîrstă onorabilă, nu pot să se bucure, nu pot să-şi trăiască bătrîneţile aşa cum ar merita: în linişte şi căldură.
… Iar cele 1000 de lei oferite în dar de către Fundaţia Comunitară din Ungheni au fost pentru ei o adevărată minune ce li s-a întîmplat în ajun de Crăciun.
Reamintim că banii Fundaţiei sînt acumulaţi de la simpli cetăţeni şi de la oameni de afaceri, urmare a unor acţiuni de caritate. În anii precedenţi, din banii Fundaţiei au fost ajutate zeci de persoane bolnave de paralizie cerebrală sau de cancer. Tot, datorită Fundaţiei Comunitare, în cei trei ani de existenţă a acesteia, au fost oferite granturi pentru mai bine de 50 de proiecte realizate în oraşul Ungheni.
Lucia Bacalu
Lasă un răspuns