Vor avea relații de colaborare și mai strînse

Primari Ungheni Novoselita

Primari Ungheni Novoselita
În fotografie: Cei doi primari – Maria Nicorici și Alexandru Ambros

Încă o soră se alătură numeroasei familii de orașe înfrățite ale Ungheniului. Este vorba de localitatea Novoselița, regiunea Cernăuți, Ucraina. Anunțul a fost făcut chiar de primarul de Novoselița,  Maria Nicorici, într-o română perfectă.
”Sînt foarte emoționată și bucuroasă în același timp. Sper ca relațiile dintre comunitățile noastre să fie tot mai strînse, să găsim, împreună, soluții la problemele noastre comune”, a spus dînsa, adăugînd că Ungheniul, fiind un oraș destul de mare și cu foarte multe realizări, are ce oferi ca experiență Novoseliței.
”Țările noastre sînt vecine și de aceea este bine să avem parteneri foarte aproape de noi”, a făcut o remarcă și primarul de Ungheni, Alexandru Ambros. Dînsul a menționat că pentru Ungheni stabilirea unor relații de colaborare și fraternitate nu e ceva nou. Dimpotrivă, există  o experiență frumoasă în acest sens. Pînă în prezent, au fost semnate acorduri de colaborare și fraternitate cu opt localități din Europa, America și Orientul Mijlociu. Novoselița va fi a noua localitate și a doua din Ucraina, după orașul Komsomolsk, regiunea Poltava.
Urmează ca inițiativa, venită din partea primăriei Novoselița (în trecut, Noua Suliță), să fie pusă în discuție la Consiliul orășenesc din Ungheni. ”Sînt sigur că va fi dat un aviz pozitiv și acordrul de colaborare și fraternitate va fi semnat”, a spus Alexandru Ambros.
Fiind întrebat ce ar avea de cîștigat Ungheniul de la o localitate relativ mică, cu o suprafață de numai 6,5 kilometri pătrați și o populație de circa 8000 de locuitori, dînsul a răspuns că nu trebuie doar să așteptăm cîștiguri, ci să replicăm practicile noastre de succes cît mai departe. ”Așa procedează Uniunea Europeană, așa vrem să procedăm și noi, cei care tindem spre Uniunea Europeană”, a punctat primarul.
În anul 2014, Ungheniul și Novoselița au avut de realizat două proiecte în comun: ”Elaborarea și managementul planurilor integrate de dezvoltare urbană” și ”Medicina în situaţii şi ocazii de urgenţă, răspuns prompt la provocările transfrontaliere”, ambele finanțate de Uniunea Europeană.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *