Orășel, datorită Bîlciului olarilor

În fotografie: la Bîlciul olarilor din Iurceni

În fotografie: la Bîlciul olarilor din Iurceni
În fotografie: la Bîlciul olarilor din Iurceni

”Pe viitor, Iurceniul ar putea deveni cu ușurință orășel, căci are deja o infrastructură dezvoltată”, susține primarul localității, Gheorghe Saracovici. Și asta, datorită renumitului Bîlci al olarilor. ”Această sărbătoare a devenit o carte de vizită a satului nostru. An de an, aici vin sute de oameni  din toate colțurile țării, dar și de peste hotare”, a continuat cu mîndrie primarul.
Pe 14 septembrie, la Iurceni a avut loc ediția ordinară, a 26-a, a Bîlciului, care a adunat lume peste lume, dornică de a petrece o duminică într-un anturaj plăcut, unde, la fiecare colț, stăpînește tradiția olăritului.
Pe un fundal de muzică și voie bună, peste 30 de meșteri olari din țară și din România și-au etalat cele mai frumoase lucrări din ceramică, spre admirația vizitatorilor și pe placul fiecărui cumpărător. ”Am venit la Iurceni de la Ungheni, împreună cu familia, și deja am făcut prima cumpărătură – un vas de ceramică, produs – unde credeți? – la Ungheni”, ne-a mărturisit Valeriu Botnari, unul dintre vizitatorii bîlciului. Nici chiar iurcenenii nu s-au abținut de la cumpărături. Ion Teleman, unul dintre săteni, ne-a spus că, deși s-a pornit la tîrg doar cu văzutul, nu a rezistat tentației și a cumpărat un ulcior pentru vin.
Chiar dacă, la prima vedere, ediția din acest an nu s-a prea deosebit de cele precedente, organizatorii evenimentului au dat asigurări că se străduie în permanență să vină cu ceva nou. Acum, bunăoară, ei au avut grijă să invite la bîlci nu numai olari, ci și alți meșteri populari care promovează diferite meșteșuguri. Aurelia Andronache, șefa Secției Cultură, a specificat că o premieră a evenimentului au fost și bucatele tradiționale, din care s-au putut înfrupta toți doritorii.
Pe durata întregii zile, atmosfera a fost întreținută de un concert de muzică populară, iar la final, cei mai iscusiți olari au fost premiați cu diplome și premii bănești de către organizatorii evenimentului: Centrul de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural și Imaterial, Ministerul Culturii, Uniunea Meșterilor Populari, Consiliul raional Nisporeni, Secția Cultură și Turism, Primăria Iurceni.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *