„Față de cum o fost cîndva, amu e cu mult mai bine”
De vorbă cu Valentina Lazari, cea mai bătrînă femeie din raionul Nisporeni
Pe 11 iulie, a împlinit 100 de ani. Iute ca o sfîrlugă, pusă pe glume, ne-a spus că are încă poftă de viață. Își dorește un singur lucru – să-și poată purta singură de grijă, aşa cum a făcut-o pînă acum. Totul e în mîinile lui Dumnezeu.
Nu am putut rata ocazia să-i adresez cîteva întrebări. Or, nu în fiecare zi ai în faţă un om care a trăit un secol întreg. Mi-a răspuns scurt, clar şi la obiect, mai ceva decît un tînăr.
Care e secretul longevității dumitale, matușă Valentina? Poate cunoști vreo rețetă specială?
Ei, nu am nici un secret. Cîți ani mi-o dat Dumnezeu, atîția am trăit. Cînd am avut ce mînca – am mîncat, cînd nu – nu. Și cîte un păhărel de vin am mai luat. Dar și m-am păzit. Am muncit cu socoteală și am crescut copii. Apoi i-am ajutat să-și ridice case. Amu, eu mi-oi face casă acolo, la vale (la cimitir – nota autorului). Sau mi-or face-o alții.
Cîți ani ai mai vrea să trăieşti?
Cîți mi-o da Dumnezeu, numai să mă pot purta singură.
Am înțeles că mai mergi la prășit?
Am fost şi ieri. Da azi nu m-am dus, că e ziua mea.
Au venit de ziua matale să te vadă şi copiii, și nepoții?
Eu am născut nouă copii, trei au murit de mici. M-o durut inima, că-s toți ai mei… Le-am dat și eu ce am avut, că nu aveam să-i ucid. Au fost timpuri cînd am mîncat şi buruian. Era mare necaz, dar ce să facem? Am trăit și, iaca, trăiesc și azi. Amu îs mărișoară de ani, bodaproste că trăiesc. Aș mai da jos vreo cîțiva ani, dar nu pot. Merg așa, cu ei în spate, cît o mai vrea Cel de Sus.
Vă sînt alături copiii?
Au venit azi la mine trei fiice și băiatul. O fată nu a putut să vină, că e cam bolnavă sărmana. Pe aiştea îi am – cinci au rămas. Toți trăiesc în sat, aproape de mine. Sînt gospodari şi mă bucur pentru ei. Şi eu toată viața am trăit aici, la Seliște. Iaca şi nepoții au venit, dar nu toți. Îs vreo 20. Şi strănepoți am mulțișori, numai că îi cam uit cum îi cheamă.
Ai trecut prin două războaie, și foame ai îndurat, și regimurile politice au fost diferite. În care timpuri a fost mai bine de trăit?
Da… Au fost de toate. M-am măritat la 14 ani. Am trăit pe unde rău, pe unde bine. Au fost zile cînd ne hrăneam numai cu buruiene – așa era, vă zic drept. Umblam prin pădure după ghindă, ca s-o mîncăm. Nu-s minciuni. Ne sculam de dimineaţă şi ne luam la sfadă cu bărbatul, că n-aveam ce pune pe masă. Față de cum o fost cîndva, amu e cu mult mai bine.
Văd că vă uitaţi fără ochelari la fotografii.
Da, eu văd bine şi fără ochelari. Nu-mi pun ochelari, că văd mai rău cu ei.
Citiți?
N-am învățat carte. Nu m-o dat mama la școală, că fetele nu învățau pe atunci. Da mie îmi era drag să mă duc la școală… Mama nu m-o lăsat, că avea copii de ținut, iar eu eram cea mai mare.
Dar ascultaţi ştirile la radio, la televizor?
E-ha, nu-mi trebuie ele mie, şi nici nu prea aud. Mai degrabă mă duc la biserică și acolo mai stau de vorbă cu lumea din sat, mai aflu noutăţi.
Sînteți văduvă de 30 de ani, v-ați gîndit vreodată să vă recăsătoriți?
Doamne ferește, mie măritat îmi trebuie? Încă un om îmi trebuie? Nu-mi mai trebuie, trăiesc cum pot și cu ce am. Pe unde lucrez, pe unde șed – nu mă întreabă nimeni.
Unde ați fost cel mai departe în cei 100 de ani pe care îi aveţi?
La Chișinău – de vreo două ori… Da mai departe – nicăieri. Mă mai duceam la Călărași după oloi, după făină. Vindeam din casă ce aveam și cumpăram de mîncare.
Dar Prutul l-ai trecut vreodată?
Oleacă am mai trecut eu, dar demult tare. Am fost pe la Ieși, cu căruța, cu bostani de vîndut – erau tare întrebați acolo.
Lasă un răspuns