INIȚIATVĂ în Parlament | Orașul Ungheni ar putea deveni municipiu
Orașele Cahul, Orhei, Soroca și Ungheni ar putea primi statut de municipii. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost înregistrat astăzi în Parlament de către mai mulți deputați din Coaliția Proeuropeană, autorul documentului fiind liberal-democratul Tudor Deliu.
Deputatul Tudor Deliu a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că aceste orașe corespund statutului de municipiu și ca număr de populație, dezvoltare socio-economică, au instituții culturale și de învățământ importante etc.
„Acestea sunt orașe de importanță majoră pentru dezvoltarea economică a R. Moldova. Nu vom mai avea doar două municipii – Chișinău și Bălți – care se vor dezvolta, ci și alte localități din republică. Efectele vor fi considerabile: de la majorarea bugetelor, până la mai multe posibilități de dezvoltare a infrastructurii etc.”, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL Tudor Deliu.
Deputatul susține că proiectul ar putea fi aprobat în scurt timp, până la finele actualei sesiuni parlamentare.
Proiectul de lege menționat va modifica, în cazul în care va fi aprobat, Legea privind organizarea administrativ-teritorială a R. Moldova, potrivit căreia în prezent există cinci municipii: Chișinău, Bălți, Tiraspol, Tighina și Comrat.
Raisa Lozinschi
Lasă un răspuns