Şi la Nisporeni nasc oameni | Cîntă ca un pianist desăvîrșit
Ecaterina Popa are 15 ani, s-a născut la Nisporeni, iar în prezent locuieşte, împreună cu familia, la Lisabona, Portugalia. Chiar dacă e foarte tînără, ea reușit deja să impresioneze publicul portughez cu interpretarea sa la pian. Adolescenta evoluează deja pe cele mai prestigioase scene din Portugalia. A început să studieze muzica cu bunica sa, ajungînd să cînte ca un artist desăvîrșit. Tincuța, aşa o dezmiardă cei dragi, este elevă a Şcolii de muzică a Conservatorului naţional din Lisabona. Vrea să devină o pianistă vestită și să cînte pe cele mai mari scene ale lumii.
Tata cîntă la clarinet, mama – la pian, iar sora pictează
S-a născut la Nisporeni, într-o familie de muzicieni. Tata cîntă la clarinet și saxofon, iar mama – la pian. După ce părinții ei au plecat la muncă în Portugalia, Tincuța și cu sora ei, Mihaela, au rămas în grija bunicii, fostă profesoară de solfegiu. Bunica a fost cea care s-a ocupat, inițial, de dezvoltarea muzicală a viitoarei pianiste. La Lisabona, Tincuța studiază pianul deja de șapte ani.
Fiind încă în R. Moldova, a evoluat la diverse concursuri de la noi şi din România, obținând locuri de frunte la Concursul republican al tinerilor interpreţi la pian solo, la concursul naţional de pian „Carl Czerny” din Piatra-Neamţ și la concursul internaţional de interpretare „George Georgescu” din Tulcea.
A urmat calea părinților
Și-a urmat părinții în străinătate cînd avea opt ani, tot atunci fiind admisă la Şcoala de muzică a Conservatorului naţional din Lisabona. Concomitent, a participat la diverse concursuri de anvergură, cum ar fi cel de pian de la Conservatorul naţional din Lisabona (trei ediţii consecutive, locul I şi Marele Premiu), concursul de pian „Lopes-Graça” din Tomar (locul I), Concursul internaţional „Cidade de Fundão” (locul II). De mai mule ori a evoluat pe scena prestigioasei săli de concert a Centrului Cultural Belém, cea mai mare clădire cu facilități culturale din Portugalia.
„Am avut noroc de profesori foarte buni. Publicul reacționează foarte bine la concertele la care particip, mă încurajează și îmi spun că am un viitor bun”, zice ea.
Interpretează piese din repertoriul clasic
La doar doi ani de la stabilirea în Portugalia, fata interpreta deja lucrări ale marilor compozitori Felix Mendelssohn și Johann Sebastian Bach. Un eveniment memorabil l-a constituit concertul la patru mîini cu faimosul pianist, profesor şi prezentator Miguel Henriques. În palmaresul tinerei artiste se înscriu, de asemenea, strălucite evoluţii cu orchestra Conservatorului Național şi cu Orchestra de cameră a Şcolii superioare de muzică din Lisabona.
Cîntă pentru diaspora moldovenească
Tincuţa Popa este și una dintre participantele cele mai active ale spectacolelor prezentate de comunitatea de moldoveni din Portugalia. Nu a avut încă ocazia să cînte acasă, dar își dorește acest lucru. Adolescenta are planuri mari în ceea ce privește muzica. Vrea să devină o pianistă vestită și se vede cîntînd pe cele mai mari scene ale lumii, alături de muzicieni vestiți.
Cătălin Mihai
(Ziarulnational.md)
Lasă un răspuns