Bradul de pe Piaţa Primăriei
Şi în acest an, va fi respectată tradiţia: în curînd va fi instalat un brad frumos pe Piaţa Primăriei, iar luminile lui vor fi aprinse oficial în ajunul Crăciunului pe stil nou – în seara de 24 decembrie. Pregătirile deja au început.
Bradul, cu o înălţime de peste 16 metri, va fi adus de la Grozeşti, raionul Nisporeni, fiind cumpărat de la o persoană privată. Unica problemă e transportarea lui, dar edilii oraşului speră că în zilele următoare condiţiile meteorologice le vor permite să ajungă pînă la casa gospodarului respectiv, pentru a lua bradul. A fost stabilit şi preţul – 5000 de lei.
În zilele imediat următoare, bradul va fi instalat şi va începe împodobirea lui. Pe 7 decembrie, specialiştii primăriei s-au deplasat la Chişinău pentru a procura ghirlande, globuri, precum şi alte decoraţiuni pentru pomul de Crăciun, dar nu înainte de a verifica ce a rămas din anii precedenţi. „Sperăm să ne reuşească să facem lucruri frumoase, să le fie plăcut orăşenilor, să simtă atmosfera sărbătorilor”, a menţionat viceprimarul Ghenadie Moroi.
Bradul se va afla în Piaţa Primăriei pînă la Sf. Vasile pe stil vechi, astfel că toţi doritorii vor avea posibilitatea să vină să-l vadă şi să se bucure de sărbătorile de iarnă.
Lasă un răspuns