Acasă şi aici | Campion mondial la 53 de ani
La Verona, oraşul italian care l-a primit şi i-a oferit un loc de muncă încă în îndepărtatul an 2000, Victor Graur, multiplu campion al Republicii Moldova şi proaspăt vicecampion mondial la lupte libere, este apreciat şi respectat. În Agenţia de salvamari unde lucrează, pe un perete, este afişat un poster cu fotografia sa şi următoarea inscripţie: „Campionato Mondiale di lotta libera. Sarajevo. Ottobre 2013. 2 classificatto – medaglia argento. Graur Victor”.
Nu e nevoie de nici un fel de traducere. Totul e clar.
S-a născut la Bălăneşti, Nisporeni. De mic i-a plăcut sportul şi ştia că acest domeniu îl va marca cel mai mult. Nu l-a impus nimeni să alerge, să ridice greutăţi, să facă flotări… Părinţii nu l-au dus nici la o secţie sportivă.
A avut un talent nativ, pe care a ştiut să şi-l gestioneze. Nu a scăpat nici o competiţie la trîntă din satul natal, de la Nisporeni, apoi şi de la Ungheni, unde şi-a început activitatea profesională în calitate de profesor de educaţie fizică. „Am cîştigat toţi berbecii din zonă”, spune zîmbind.
În 1982, la doar 22 de ani, devine maestru în sport. Apoi – campion al Republicii Moldova la lupte libere. Nici el nu mai ştie de cîte ori a obţinut titlul respectiv. Ştie însă cu exactitate de cîte ori a urcat pe podium la campionatele mondiale veterani de lupte greco-romane și libere. De patru ori! Primul succes a venit în anul 1997, în Elveţia, unde a obţinut medalia de argint. Acelaşi succes l-a avut şi doi ani mai tîrziu, în 1999, la Bucureşti.
Lipsurile materiale însă îl fac să ia calea pribejiei în anul 2000. Pleacă în Italia, acolo unde au plecat, de altfel, zeci de mii de moldoveni. Nu i-a fost ruşine să facă orice fel de muncă, doar să cîştige un ban. Niciodată, însă, oricît de greu i-ar fi fost, nu a uitat de sport. Obosit, după 12 ore de lucru, găsea puteri să alerge, să facă gimnastică pentru a-şi menţine forma fizică.
Şi-a încercat norocul la un nou campionat mondial la lupte libere pentru veterani, în anul 2007, în Turcia. A cucerit medalia de bronz.
În 2013, pe 2 octombrie, la Sarajevo, în Bosnia şi Herţegovina, obţine o nouă medalie de argint, la categoria 97 kg. „Nu mă las pînă nu voi avea şi o medalie de aur”, spune. Ar fi putut s-o obţină şi de data aceasta, dacă ar fi avut posibilitatea să se antreneze ca la carte.
„Am făcut pregătire fizică intensivă toată vara. Nu am avut însă antrenamente specifice, pe saltea, şi acest lucru s-a simţit”, explică.
Victor Graur are şi un alt vis: să mai cîştige un berbec la trîntă aici, în Moldova, fie la Ungheni, fie la Nisporeni. „Pînă la bătrîneţe poate că voi mai avea aşa ocazie”, spune.
La cei 53 de ani ai săi e plin de optimism şi vrea din tot sufletul ca exemplul său – de a nu se da bătut niciodată, de a merge înainte şi a persevera – să fie preluat de cei tineri. Ce-ar fi dacă Primăria Ungheni, unde a locuit şi a muncit peste 20 de ani, sau cea din Bălăneşti, unde s-a născut şi a crescut, ar prelua practica celor din Verona şi ar afişa postere cu chipul lui Victor Graur în locurile publice? Să ştie fiecare că se poate, oricînd şi oriunde.
Apropo, chiar dacă e mai mult în Italia decît în Moldova, Victor Graur nu şi-a uitat niciodată baştina. La toate competiţiile, de orice rang, reprezintă doar Republica Moldova.
Lucia Bacalu
Lasă un răspuns