Poveşti adevărate | Blestemul Mariei

batrina
Imagine simbol

batrina
Imagine simbol

S-a întîmplat cu mai bine de jumătate de secol în urmă, în unul din satele călărăşene. O poveste cutremurătoare, a Mariei Miron, dar, de fapt, povestea cutremurătoare a poporului nostru.
Iată că strănepoata ei, Elena Dodon, o readuce în prim-plan.
*******
Vestea că Mihai Miron îşi luase o cucoană trăsni lumea din sat ca un fulger în miez de iarnă. Maria era o copilă mîndră din satul vecin, Pîrjolteni. Se trăgea din neamul Sturzeştilor, descendenţi ai familiilor boiereşti. Avea o rochie liliachie, din marchizat, care-i contura talia subţire şi curgea ca o apă pe trupu-i mlădios. Ochii, de culoarea chihlimbarului, dădeau o expresivitate aparte chipului ei palid.
Nu împlinise nici 16 ani cînd îi căzu cu tronc la inimă lui Mihai, un flăcău din satul de peste deal, urmaş al unui neam dur, dar muncitor.
De mic, dădea semne de moleşeală, era bolnăvicios. De aceea maică-sa, Sofia, îl ţinea mai pe lîngă casă. Cînd cei şapte fraţi ai lui plecau la muncile cîmpului, ea îl ospăta cu ceva special, astfel că Mihai părea un orăşean get-beget.
Tănăra mireasă din neam nobil stîrni invidia nu doar a flăcăilor din sat, ci şi a fraţilor lui Mihai. Din acest motiv nici nuntă nu au mai făcut. Doar s-au cununat la biserică.
Au început apoi să-şi ridice casă, astfel că Maria a gustat chiar din start amarul vieţii. Trebuie să spun că, drept zestre, ea avea şi o maşină de cusut nemţească, „Zinger”. Costa o avere şi era o raritate în acele timpuri.
În scurt timp, la croitoreasa cu mîini de aur se făcu rînd, iar casa cu cerdac se ridica şi ea ca din apă… Au început să vină, unul cîte unul, şi copiii. Bărbatul, bolnăvicios cum era, nu prea îi era de mare ajutor. Tot greul se lăsase pe umerii Mariei. Ea însă era bucuroasă că, cel puţin, cei opt copii ai ei aveau de mîncare.
– Proasto, eu nici nu l-aş culca în casă, o tot ispitea unul dintre cumnăţei.
Dar greutăţile abia începeau. Foametea din 1946-1947 şi deportările staliniste n-au ocolit-o. I-a murit bărbatul, apoi, unul după altul, patru copii. Părinţii îi fuseseră deportaţi, aşa că Maria s-a împăcat cu gîndul că trebuie să ţină piept de una singură şi să-şi salveze copiii care-i mai rămăseseră. Cum să supravieţuiască, cînd podul şi hambarele fuseseră măturate de noua putere pînă la ultimul grăunte?
Ieşea dimineaţa din casă, îşi privea odraslele care dormeau pe laiţă şi tare se mai temea că, seara, tot acolo îl va găsi pe unul dintre ei. Adormit pentru totdeauna.
Atunci n-a plîns. N-avea timp, lucra toată ziua pentru bucata de mălai pe care o împărţea copiilor. Dar a plîns mai tîrziu, nopţile, ca să n-o vadă cumnaţii şi socrul, care au supravieţuit cu toţii, dar nimeni dintre ei nu s-a îndurat de ea, să-i dea măcar o fărîmă de pîine.
Ziua lucra la cîmp, iar nopţile plîngea şi cosea. Îşi plîngea bărbatul, copiii, părinţii de care nu mai ştia nimic.
Reuşi să adune o sumă bunicică de bani şi luă în arendă o livadă de nuci. Făcu ordine, o îngriji şi se bucura ca un copil cînd vedea cum înverzesc copacii şi-şi ridică coroanele către cer. Livada îi cicatriza din răni, o făcea mai viguroasă. Era parcă un dar divin, o răscumpărare pentru toate chinurile ei.
Cînd veni să-şi strîngă roada, nu mai era nimic. Înmărmuri biata femeie ca o stană în faţa cerului. O înconjurară cei patru copii, unul mai mic şi mai oropsit decît altul, cu ochii împăinjeniţi de lacrimi. Ea îi privea mută, iar pe faţă i se citea o durere de nemărginit.
– Cine, bade Ştefane?, îşi întrebă vecinul care tocmai se oprise lîngă ea.
– Cumnatul tău Gheorghe, Marie…
Femeia a căzut cu capul în ţărînă, iar din piept i s-a desprins un urlet puternic. S-a ridicat apoi încet şi a zis în şoaptă, abia murmurînd: “Să se întoarcă cîte o bucăţică…”.
La gara din Bucovăţ l-au găsit pe cumnatul ei, Gheorghe, sfărîmat. Fusese aruncat din tren cînd se întorcea din Ivano-Francovsk cu banii de pe nuci.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *