Unde-i acea democraţie despre care se vorbeşte atît de mult?

Stupoare la Ungheni. „Nu ştiu ce se întîmplă. Nu-mi pot explica rezultatele obţinute în aceste alegeri”, avea să declare de dragă dimineaţă, pe 29 noiembrie, preşedintele raionului, Ion Harea. Sate mari, situate pe malul Prutului, la doar cîţiva kilometri de Uniunea Europeană, votează în masă pentru comunişti. E vorba de Măcăreşti, e vorba de Petreşti, e vorba de Costuleni. Sate de gospodari, s-ar părea.
Şi, paradoxal, sate mici, aciuate în zone numite oficial defavorizate, aleg partidele de orientare democratică. Cu siguranţă, în zilele ce urmează se vor face analize, evaluări. Se va încerca să se răspundă la întrebarea: „De ce?”.
Comuniştii au obţiunut la Ungheni un scor mai mult decît bun pentru ei: 42 de procente. Şi asta, într-un raion cu foarte multe iniţiative frumoase, cu investiţii impresionante, cu proiecte peste proiecte, într-un raion cu o conducere democratică.
Incontestabil, rezultatele obţinute sînt în strînsă legătură şi cu prestaţia echipelor locale ale formaţiunilor politice. Altfel cum s-a explica faptul că Partidul Liberal obţine în medie pe republică  peste 9 la sută din sufragii, iar în raionul Ungheni nu se ridică nici măcar la 7 procente?  Sau invers: AMN reuşeşte la Ungheni un scor de 3,64 în comparaţie cu 2,1 procente pe ţară.
Trebuie de spus un cuvînt şi despre prezenţa la urne a unghenenilor. Pînă la ora 18.00, Ungheniul se afla, practic, printre lideri  în ceea ce priveşte activismul, avînd un procentaj peste media pe ţară. Ce s-a întîmplat pe ultima sută de metri şi unde a dispărut elanul alegătorilor, nu se ştie.  Cert e că „ceva e putred în Danemarca noastră”, vorba lui Shakespeare.
Zarurile au fost aruncate. Urmează etapa următoare, poate mult mai complicată. Personal mi-i teamă să vorbesc despre victoria forţelor democratice în Republica Moldova. E mult prea firavă. Şi mult prea şubredă.  Or, în interiorul acelor forţe democratice care au acces în parlament şi-au găsit cîte un locuşor călduţ foarte mulţi profitori, foarte mulţi dintre cei care pînă mai ieri, cu aceeaşi ardoare, optau pentru comunişti. În plus, să nu uităm de rînza moldoveanului. „Să nu creadă cineva că-i mai cineva decît cineva”, iată sloganul cu care mă tem că vor porni la negocieri componentele fostei Alianţe pentru Integrare Europeană.
Şi atunci, ce ne facem? Unde-i acea democraţie despre care se vorbeşte atît de mult?