Zmeura, prietena femeilor

Imagine: unica.md

Imagine: unica.md
Imagine: unica.md

Tuturor ne place acest fruct gustos şi aromat. Aţi ştiut, însă, cîte beneficii aduce sănătății noastre zmeura?
Zmeura, consumată în formă proaspată, conţine un nivel sporit de vitamina C, astfel acoperind o mare parte din necesarul zilnic de această vitamină. Fructele proaspete mai conţin acizi organici proteine, glucide, lipide, pectine, celuloză, mucilagii, vitaminele B1, B2, B6, PP, C, ulei volatil, ioni de K, Ca, Na, Mg, Fe, P, Cl. Conținînd atît de multe vitamine şi minerale, zmeura tratează mai multe afecţiuni: previne hipertensiunea arterială, scade febra, îmbunătățește digestia, încetinește evoluția celulelor canceroase.
Deși acum putem să ne bucurăm de fructele şi de frunzele zmeurei, nici primăvara nu sîntem păgubite. Atunci beneficiem de proprietățile mugurilor. Mugurii de zmeură au un rol important în tratarea afecțiunilor ovariene. Femeilor le este indicat un tratament cu ceai de muguri de zmeură, deoarece el contribuie la resorbirea chisturilor ovariene sau a nodulilor mamari. Cum folosim mugurii? Primăvara aceşti muguri se pun la măcerat în miere și se ia cîte o linguriță de 3-4 ori pe zi.
Zmeura ajută şi la menţinerea siluetei, fiindcă are un conținut mic de calorii. Cosmeticienii elvețieni au descoperit că fructele și frunzele de zmeură pot opri procesul de îmbătrînire a pielii. Atât fructele, cît și ceaiul din mlădițe diminuiază ridurile.
Ca o cură antirid se poate folosi un ceai din frunze și fructe uscate de zmeură. Consumînd zilnic cîte jumătate de litru de ceai timp de 3-4 luni efectele nu se vor lăsa așteptate.
Important e că de aceste daruri vă puteţi bucura anul întreg! Fructele proaspete se pun în congelator, iar la iarnă vă veți delecta cu aroma şi gustul plăcut al zmeurei.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *