Olimp Ungheni – primul meci, primul punct

Puteau și trebuiau să fie 3 puncte, dacă fotbalul ar fi fost bazat pe statistică și impresie artistică. Olimp Ungheni însă au obţinut un egal, 1:1, pe teren propriu, contra celor de la Speranța Cahul.
Unghenenii au intrat mai rău în meci și s-au trezit conduși din prima repriză de cahuleni. Nu a durat mult bucuria sudiștilor. Viorel Primac a reușit egalarea cu o superbă lovitură de cap, iar scorul la pauză era de 1:1. Nu înainte ca Viorel să mai rateze o ocazie mare la poarta cahulenilor.
Repriza a doua a aparținut în totalitate unghenenilor, care au combinat și au creat mai multe faze de poartă. La finalizare însă – probleme, mingea nu dorea să intre în poarta oaspeților. O ocazie monumentală a ratat același Primac. Din fața porții cahulenilor a ales să lovească din prima balonul, în loc să facă o preluare. Meciul se încheie cu un prim egal, 1:1.
Următorul meci, FC Olimp Ungheni îl va juca în deplasare la Bălți, acolo unde va întîlni una dintre pretendentele la promovare, FC Locomotiva Bălți. Echipa din nordul țării a fost preluată recent de Lilian Popescu și se anunță ca o trupă de mare potențial. Meciul va începe la orele 17.00 pe stadionul Locomotiv din Bălți.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *