Dezbinaţi ca niciodată
Cu altercaţii verbale virulente şi îmbrînceli – aşa s-a desfăşurat, sîmbăta trecută, la Călăraşi, şedinţa Consiliului politic teritorial al Partidului Liberal, ce urma să stabilească care este raportul de forţe între aripa Ghimpu şi grupul reformatorilor.
Reprezentanţii ambelor tabere, în frunte cu Ion Hadîrcă şi, respectiv, cu Mihai Ghimpu, s-au adunat la aceeaşi oră şi în acleaşi loc, încercînd să-i atragă pe membrii consilului de partea lor. Frazele de ordine au fost: „Cu trădătorii nu avem ce discuta” – Mihai Ghimpu, şi „Ghimpu duce PL la pierzanie” – cealaltă parte.
În cele din urmă, susţinătorii locali ai lui Mihai Ghimpu au reuşit să adune în jurul lor 25 din cei aproximativ 40 de membri ai consiliului şi astfel au desfăşurat şedinţa preconizată. În ordinea de zi, pe lîngă o interminabilă alocuţiune a lui Ghimpu despre situaţia politică în republică, dar şi în partid, el înfierînd – a cîta oară! – „reformatorii-trădători”, a mai figurat şi chestiunea privind asigurarea interimatului preşedintelui organizaţiei teritoriale Călăraşi a PL. De notat că organizaţia a rămas fără lider, după ce Consiliul naţional l-a demis din funcţie pe Ştefan Chitoroagă.
Deşi, iniţial, ex-preşedintele organizaţiei locale Călăraşi a PL nu a fost acceptat la şedinţă, pînă la urmă a reuşit să intre, mai mult cu forţa, în sală. Dînsul a încercat să deturneze desfăşurarea acesteia, fiind susţinut şi de cîţiva dintre membrii consiliului, adepţi ai reformatorilor. Nu le-a reuşit însă. Încercarea sa de a-şi justifica aderarea la reformatori a fost de-a dreptul jalnică. Toate argumentele sale de „bun organizator şi gestionar al treburilor organizaţiei raionale” au fost demolate de cei prezenţi, aceştia specificînd că Ştefan Chitoroagă a luptat „pentru propriile interese, storcînd beneficii mari din partea partidului”. I-a fost reproşat faptul că şi-ar fi angajat rudele în funcţii înalte şi bine plătite pe la Primăria Chişinău, dar şi în alte structuri, că ar fi utilizat resursele partidului în scopuri personale. A fost învinuit de nepotism şi cumetrism în organizarea activităţii organizaţiei raionale, de incompetenţă şi ignorare a forţelor sănătoase din cadrul organelor teritoriale, dar şi de lipsă de profesionalism în funcţia de viceministru al Agruculturii, pe care i-a „dăruit-o” anterior Mihai Ghimpu. Apropo, Ghimpu i-a promis, chiar în cadrul şedinţei de sîmbătă, că i-o va lua înapoi în scurt timp.
Finalul a fost următorul: cu 15 voturi pro din numărul total de 25 de membri ai Consiliului, prezenţi la şedinţă, interimatul conducerii organizaţiei teritoriale PL a fost pus pe seama vicepreşedintelui organizaţiei, Petru Cosoi, el şi vicepreşedinte al raionului Călăraşi. Potrivit dînsului, fostul lider, Ştefan Chitoroagă, l-ar fi ameninţat că-l aşteaptă mari neplăceri, dîndu-i de înţeles că-şi va pierde funcţia de vicepreşedinte de raion.
Şi acest gest al lui Chitoroagă, care, de iure, este, în prezent, un nimeni în PL, denotă faptul că dezbinarea liberalilor la Călăraşi continuă. Majoritatea îşi pun speranţa în conferinţa teritorială raională, ce va fi convocată în curînd şi care va decide soarta organizaţiei de mai departe.
CĂLĂRAŞI | Tudor Josanu
Lasă un răspuns