O a doua viaţă pentru o bibliotecă publică sătească
Biblioteca publică din satul Dereneu nu a avut, în 30 de ani, atîta căldură şi lumină cît are acum. Impulsul a fost dat de programul Novateca. Şi directoarea bibliotecii săteşti, Elena Scurtu, şi primarul Elena Oaserele, şi-au dorit foarte mult să transforme această instituţie într-un adevărat centru cultural al satului. Oferta programului „Novareca” a fost mai mult decît binevenită.
Dar era nevoie de o încăpere luminoasă, cu multă căldură şi condiţii bune pentru cei ce îi vor păşi pragul. S-a muncit mult. Lucrările de reparaţie la biblioteca din Dereneu au durat două luni, timp în care s-au schimbat geamurile, uşile, au fost renovaţi pereţii, tavanul. Pînă şi prize noi au fost instalate, căci şi acestea lipseau. A fost instalat un telefon, s-a făcut şi conectarea la internet. Mobilierul a fost renovat. S-a construit şi o sobă. Pentru toate acestea s-au cheltuit 40 mii de lei. Dar a meritat.
Acum, e cu totul altă lume. În scurt timp, vor veni şi cele trei computere promise de Programul Novateca. Elena Scurtu deja s-a gîndit cum va atrage cît mai mulţi utilizatori. „Va fi foarte simplu, pentru că biblioteca este chiar în centrul satului. Oamenii vor intra aici chiar şi atunci cînd se vor duce la oficiul poştal sau la magazin”, spune dînsa foarte convinsă. A rămas să procure doar un covor şi jaluzele la geamuri.
Bibliotecara este dispusă să meargă la şcoală, să-i informeze pe elevi şi profesori despre beneficiul şi rolul bibliotecii în viaţa de zi cu zi. Va merge şi la grădiniţă, pentru a-i atrage pe micuţi la bibliotecă, unde aceştia vor putea viziona desene animate. „Educatoarea, în cadrul activităţilor pe care şi le planifică, le va citi poveşti, după care copiii vor putea să vizioneze ecranizarea acestora în internet”, spune Elena Scurtu, fiind sigură că astfel ei vor fi obişnuiţi de mici să vină la bibliotecă.
Dar şefa bibliotecii nu se va limita doar la internet şi computere. Copiii, de la mic la mare, vor fi direcţionaţi către rafturile cu cărţi. Doar atunci cînd nu vor găsi informaţia necesară, vor deschide internetul. „Nu vrem să lăsăm în umbră cărţile”, a subliniat dînsa. Elena Scurtu s-a gîndit deja cum să atragă în bibliotecă şi vîrstnicii. „La moment, foarte puţini săteni au acces la internet. Cred că, datorită acestui program, locuitorii Dereneului vor simţi schimbarea”, a afirmat dînsa, remarcînd, în final: „Visez la ziua cînd fiecare om, duminica, cînd merge la biserică, să treacă şi pe la bibliotecă. Vom lucra şi duminica, dacă va fi nevoie”.
Biblioteca publică din Dereneu a fost selectată de Programul „Novateca” , datorită implicării active atît a primarului, cît şi a Galinei Agafiţa, şefa bibliotecii publice raionale din Călăraşi, dar şi a şefei bibliotecii locale, Elena Scurtu.
CĂLĂRAŞI | Natalia Junghietu
Lasă un răspuns