Sfaturi pentru elevii ungheneni de la un scriitor şi profesor

Aurelian Silvestru
Sursa: voceabasarabiei.net

Elevii Liceului “Vasile Alecsandri” din Ungheni au demonstrat cu vîrf şi îndesat că şi copiii ungheneni citesc… o carte. Aici, graţie bibliotecarei Nadejda Budeanu de la Biblioteca publică “Dimitrie Cantemir”, a avut loc o întîlnire cu scriitorul, psihologul, publicistul şi pedagogul Aurelian Silvestru în cadrul Campaniei naţionale “Moldova citeşte o carte”.
Cartea care a făcut furori în liceu, fiind citită de foarte mulţi elevi, a fost  “Fărîme de suflet”, semnată anume de Aurelian Silvestru.  “Această carte este ca un ghid pentru sufletul meu. Te ajută să găseşti calea cea bună pentru a te schimba”, s-a destăinuit Ana Valiulin, elevă în clasa a X-a.
Profitînd de ocazie, cei prezenţi la întîlnire i-au tot pus întrebări lui Aurelian Silvestru, dorind să afle cît mai multe detalii din viaţa sa personală şi profesională.
Dînsul s-a declarat impresionat de această întîlnire. “Profesorii lucrează bine aici, la Ungheni. Vorbiţi foarte bine, ceea ce înseamnă că şi gîndiţi bine”, a remarcat scriitorul, aducîndu-i, totodată,  laude profesoarei de limbă română, Vera Burlacu.
La final, oaspetele a venit cu cîteva sfaturi pentru elevii ungheneni: “Nu uitaţi de şcoală, de profesori şi de cărţi”; “Zburaţi doar atunci cînd veţi simţi că aveţi aripi cu adevărat”.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *