Bibliotecile publice: optimism la Călăraşi şi Nisporeni, indignare la Ungheni

bibliotecile publice
Imagine: prolibro.eu

Situaţia bibliotecilor din spaţiul rural este una relativ bună. Cel puţin, aşa ne-a asigurat Sergiu Cojocaru, şeful Direcţiei cultură Călăraşi. „În primul rînd, primarii pe care îi avem astăzi acordă o mare importanţă tuturor instituţiilor de cultură şi, în special, bibliotecilor. Ei au înţeles că acestea sînt necesare societăţii”, a subliniat dînsul.
De aceeaşi părere este şi Elizaveta Tîmbur, directoarea bibliotecii publice din Nisporeni. Dînsa a menţionat că „bibliotecile din raionul Nisporeni sînt ajutate de administraţia publică să funcţioneze bine”, exprimîndu-şi, totodată, speranţa că aşa va fi şi în viitor.
În ceea ce priveşte reparaţiile, asigurarea cu agent termic, achiziţiile de carte, abonarea – lucrătorii în cultură nu au motive să se plîngă. Nici cei de la Călăraşi, nici cei de la Nisporeni.
Chiar dacă Sergiu Cojocaru spune că „nu este lăudabil faptul că bibliotecile nu se bucură zilnic de cititori”, dînsul, totuşi, este de părerea că „o bibliotecă în mediul rural ar trebui să activeze”.
„Ceea ce a fost de redus, s-a redus deja. Noi am luptat pentru a le menţine aşa cum sînt, am angajat bibliotecari cu jumătate de normă –  numai să avem o bibliotecă relativ normală în satele noastre”, a mai adăugat şeful Secţiei cultură Călăraşi. Referindu-se la cititori, Segiu Cojocaru a făcut o remarcă: „E foarte greu să aduci cartea în mijlocul cititorului, pentru că ei, la ora actuală, dispun de mijloace informaţionale mult mai moderne” . Totuşi, există biblioteci în satele raionului Călăraşi, care ştiu să atragă cititorii prin diverse activităţi, fiind implicaţi şi cei mici, şi cei mari.
Şi Elizaveta Tîmbur susţine că oamenii citesc, că vin la bibliotecă. Este adevărat, cel mai des frecventează bibliotecile tineretul studios, profesorii, intelectualii. Dar personalul este bine pregătit şi va munci în continuare ca să atragă oamenii în biblioteci.
Victoria Bernic, şefa bibliotecii „Dimitrie Cantemir” din Ungheni, are o altă părere. „Este jalnică situaţia bibliotecilor noastre de la sate”, accentuează dînsa, după care punctează:. „Primarii noştri nu acordă atenţia necesară acestor instituţii, pentru că ei nu ştiu, probabil, ce înseamnă o bibliotecă. Aşa ceva la şcoală nu i-a învăţat nimeni”. Dar, cel care ar trebui să schimbe situaţia, susţine dînsa, este însuşi bibliotecarul, după care urmează administraţia publică locală. „Lumea de la sate citeşte, dacă are ce citi, desigur”, face ea o remarcă. Pe de altă parte, potrivit Victoriei Bernic, „la noi nu se prea fac achiziţii de carte, condiţiile din biblioteci nu sînt suficient de bune”.  Iar oamenii vin acolo unde este comod şi bine.
Apropo, Evan Tracz, directorul programului „Novateca”, care s-a aflat deja de două ori în vizită la biblioteca „Dimitrie Cantemir” din Ungheni, susţine că localul e unul frumos şi comod,  iar bibliotecarii sînt bravo. Dînsul nu a putut spune nimic despre bibliotecile din Călăraşi şi Nisporeni, căci nu a avut ocazia să le viziteze. Totuşi, urmare a discuţiilor pe care le-a avut, a aflat că ambele sînt „în proces de dezvoltare”.
La ora actuală, în raionul Ungheni activează 58 de biblioteci publice, la Călăraşi – 47, iar la Nisporeni – 34.
Natalia Junghietu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *