Statistica ultimilor două luni: o persoană decedată şi peste 55 mii de lei prejudicii materiale

incendiu
Sursa: tirgumureseanul.ro

Pe parcursul lunilor martie- aprilie, pe teritoriul raionului Nisporeni s-au produs şapte incendii: şase – în sectorul locativ şi unul – la un obiectiv al unei firme de construcţii.
Prejudiciile materiale au constituit aproximativ 55150 lei. Motivele incendiilor au fost diverse: încălcarea regulilor de exploatare a sobelor de încălzit, imprudenţa în timpul fumatului, jocul cu focul al copiilor, construcţia greşită a sobelor, dar şi incendieri intenţionate.
Într-un incendiu a decedat o bătrînă în vîrstă de 76 de ani din satul Boldureşti. Tragedia s-a produs la data de 2 martie.
Odată cu începerea sezonului de primăvară-vară, respectiv curăţarea terenurilor adiacente caselor de locuit şi a terenurilor agricole, au fost provocate de către cetăţeni incendieri  ale ierbii uscate şi a gunoiului de pe acestea, precum şi în apropierea pădurilor. Pentru lichidarea focarelor de ardere a fost nevoie de 15 intervenţii ale pompierilor.  De notat că astfel de incendieri sînt provocate nu doar primăvara, ci şi toamna sau în perioada secetei.
Avînd în vedere cele menţionate, rugăm cetăţenii să fie mai prudenţi şi să nu admită incendierea anumitor porţiuni de terenuri agricole neprelucrate. Or, în urma extinderii focarelor de ardere pot fi aduse daune considerabile atît culturilor agricole, cît şi pădurilor, focul ajungînd uneori şi în apropierea caselor de locuit.
În caz de izbucnire a unui incendiu, cetăţenii din localităţile rurale trebuie să apeleze la primărie, pentru a chema tehnica de intervenţie la incendiu şi formaţiunea benevolă de pompieri care este special creată pentru localizarea primară a incendiului, pînă la sosirea pompierilor.
Grigore Rîlea,
şef Serviciu apărare împotriva incendiilor, Secţia Situaţii Excepţionale  Nisporeni 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *