“Voi pleda pentru dansul popular, pentru folclor cît Dumnezeu îmi va da zile

De vorbă cu Ion Dimitriu, conducătorul ansamblului folcloric de cîntece şi dansuri populare “Moştenitorii” din Nisporeni.
S-a născut în 1958, la km 117, raionul Ciunsk, regiunea Irkutsk, în familia lui Iacob şi Eudochia Dimitriu, deportaţi în Siberia. A absolvit Colegiul pedagogic din Soroca, după care – Universitatea pedagogică din Bălţi, obţinînd calificarea “profesor de muzică”. Timp de 17 ani a fost lucrător muzical la grădiniţa de copii nr. 4 din Nisporeni. Concomitent, a cîntat şi a dansat în ansamblul de cîntece şi dansuri populare “Oleandra”, fiind ani buni coregraful acestuia. În 2012, ansamblul ar fi împlinit 35 de ani, dacă nu s-ar fi destrămat din cauza exodului în masă al membrilor lui peste hotare.
Şi Ion Dimitriu s-a aflat cîţiva ani la lucru în Israel. L-a readus acasă dorul de ţară şi de dansul popular. În 2004, a fondat ansamblul folcloric de cîntece şi dansuri populare “Moştenitorii”.
De unde vine dragostea pentru muzică şi dans?
De la părinţii mei. Mama cînta şi dansa foarte frumos, iar tata a fost un bun muzicant. Mînuia de minune cobza, mandolina şi baianul.

Ce e mai greu: să cînţi sau să dansezi?
Şi una şi alta. Dar dacă o faci cu multă dragoste, ai o satisfacţie sufletească deosebită.
Ce înseamnă să fii un dansator bun?
Să simţi dansul cu inima, cu sufletul, să un poţi trăi fără el.
Vă mai amintiţi de „Oleandra”, renumitul ansamblu ce v-a marcat ca dansator?
Bineînţeles. Acolo am activat în calitate de coregraf, acolo am evoluat şi ca dansator. Pe atunci eram toţi tineri, frumoşi şi plini de entuziasm. Astăzi, o mare parte a foştilor membri sînt plecaţi peste hotare în căutarea unei surse de existenţă. În schimb, copiii şi nepoţii lor dansează acum în ansamblul „Moştenitorii”.
În ce măsură iubeşte tînăra generaţie cîntecul şi dansul popular?
Rareori găseşti, în prezent, un tînăr ce ar îndrăgi cu adevărat folclorul. Deşi nu-mi este uşor, reuşesc, totuşi, să-i conving, să le aprind în suflet scînteia, dragostea pentru folclor, care este zestrea noastră naţională şi fără de care n-am putea exista ca neam.
Cum credeţi, ar fi binevenită studierea folclorului în şcoli?
Cu siguranţă. Un popor fără obiceiuri, tradiţii şi datini încetează de a mai fi popor. În multe state elevii studiază în şcoală dansul popular. Pentru noi ar trebui să fie un exemplu demn de urmat.
Cum de reuşiţi să atrageţi un număr împunător de copii în cercul de dans popular?
Cred că, mai întîi de toate, e dorinţa părinţilor de a-şi vedea odraslele în scenă. O altă motivaţie ar fi însăşi visul copiilor de a mai vedea lumea, de a participa la festivaluri internaţionale de folclor, de a lua cunoştinţă de dansurile şi tradiţiile altor popoare.
Aţi participat la multe festivaluri?
Da, şi la festivaluri raionale, republicane, dar şi la internaţionale: în România, Turcia, Bulgaria, Georgia, Ucraina.

Am asistat la multe repetiţii şi am observat că aveţi cerinţe mari faţă de copii. M-a impresionat modul dumeavoastră de a lucra cu ei. V-am auzit dojenindu-i părinteşte: “Şuric, corpul cît mai drept! Capul sus! Gicule, păstrează distanţa, nu ramînea în urmă! Sandule, te-ai îndreptat din spate! Mihaela, de ce stai? Nu vă grăbiţi, repectaţi distanţa, un-doi-trei! Şi un-doi-trei!”. Vă vine greu să-i puneţi la punct, adică să-i corectaţi pe toţi?
Nu-i chiar uşor, dar aceasta mi-i meseria. Dacă n-aş fi exigent cu ei, mi-ar fi greu să-mi realizez scopul pe care îl urmăresc. Dansul cere, în primul rînd, disciplină, spirit de observaţie şi corectitudine în mişcări. Mă mîndresc că pot găsi limbaj comun cu orice copil şi îl pot modela aşa cum îmi doresc.
 
Ce sentimente aveţi cînd apar copiii în scenă?
Îmi vine greu să aleg cuvintele potrivite pentru a vă descrie ceea ce simt atunci. Ceea ce pot spune e că încerc o bucurie nemărginită şi o mîndrie deosebită pentru faptul că mi-a reuşit să le cultiv dragostea pentru dansul popular.

Aveţi condiţii pentru repetiţii? Nu simţiţi necesitatea unei săli cu bare şi oglinzi?
Lipsa condiţiilor este marea noastră durere. Nu am avut niciodată o sală pentru repetiţii ce ar corespunde cerinţelor, dar ne-o dorim din tot sufletul. Vreau să profit de ocazie şi să intervin către conducerea raionului cu rugămintea să ne ajute în soluţionarea problemei respective. Dacă am avea condiţii bune, şi rezultatele ar fi mult mai îmbucărătoare.
Ce cuprinde repertoriul coregrafic al “Moştenitorilor”?
Avem 15 dansuri scenice şi folclorice, din diferite zone ale Moldovei.
Inclusiv din zona Nisporeniului?
Da. “Sîrba dela Nisporeni” ne reprezintă peste tot. E un dans plin de temperament cu care ne mîndrim mult.
Ce vă îndeamnă să vă faceţi lucrul cu atîta pasiune şi profesionalism?
Dragostea pentru folclor, pentru arta frumosului.
Cum credeţi, la noi în republică se întreprinde totul pentru conservarea şi promovarea dansului popular în rîndul tinerilor?
Cîte ceva se face, dar nu suficient. Este loc şi pentru mai bine.
Ce calităţi dezvoltă dansul la copii?
În primul rînd, e un exerciţiu fizic, care dezvoltă ţinuta, gustul estetic, eleganţa, atenţia, simţul de coordonare a mişcărilor şi, nu în ultimul rînd, dragostea pentru obiceiurile şi tradiţiile neamului.
Limbajul dansului sînt strigăturile. Le utilizaţi?
Fiecare dans are strigăturile sale, pe alocuri presărate cu umor, menite să le trezească spectatorilor buna dispoziţie.
Se mai ocupă cineva la modul serios de dansul popular în satele raionului Nisporeni?
Din cîte ştiu, unele încercări sporadice se fac, dar un alt colectiv de dans popular autentic nu cunosc.
Cum obişnuiţi să vă petreceţi timpul liber?
Nu prea am timp liber, dar, atunci cînd este, îl folosec căutînd lucrări pentru îmbunătăţirea repertoriului.
Ce planuri aveţi pentru următorii ani?
Obiectivul meu principal este să cresc o pleiadă de dansatori ce ne-ar reprezenta cu cinste la diverse festivaluri folclorice naţionale şi internaţionale. Dar avem nevoie de sprijinul concret şi permanent al conducerii raionale care, apropo, s-a arătat, pînă în prezent, destul de înţelegătoare. Folosindu-mă de moment, vreau să exprim sincere mulţumiri Consiliului raional pentru suportul financiar acordat, fără de care n-am fi putut participa la festivalurile internaţionale de folclor.
Ce se subînţelege prin sintagma „moştenire”?
Este vorba de valorificarea moştenirii noastre culturale, pentru că altfel riscăm să ne pierdem coloritul naţional şi să rămînem un neam fără identitate. Urmează să facem tot posibilul ca perlele folclorice să nu dispară irecuperabil, cum ştim bine că se întîmplă în multe alte ţări.
Credeţi  că se va reuşi salvarea folclorului?
Sînt optimist şi cred că folclorul nostru are toate calităţile care îl face deosebit de folclorul altor popoare. Sper să se ajungă la conştientizarea necesităţii studierii lui în şcoală. E o datorie morală ca noi, cei care sîntem preocupaţi de dans, să ne ocupăm de conservarea şi promovarea acestuia în rîndul tinerelor generaţii. Să dea Domnul să vină timpul cînd folclorul nostru va fi cunoscut în cît mai multe ţări ale lumii.
Grigore Drăgan