Video / „Maluri de Prut” – o pictură murală dedicată identității culturale, inaugurată în Pitușca

Imagine: Expresul

Un impresionant mural de mari dimensiuni, intitulat „Maluri de Prut”, a fost inaugurat sâmbătă, 28 martie, în satul Pitușca. Lucrarea reprezintă mai mult decât o intervenție artistică – este o veritabilă lecție de istorie și identitate culturală, care aduce în prim-plan legătura dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului.

Momentul inaugurării a fost ales simbolic, la o zi după marcarea a 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România din 1918, subliniind astfel mesajul de unitate și continuitate istorică.

Realizat pe un perete din fortan, lipsit de elemente estetice, de la intrarea în sat, acesta a prins viață prin culoare și simbol. Peretele a fost pregătit, tencuit și ulterior pictat, cu implicarea locuitorilor din sat, care s-au oferit voluntar să participe la etapele pregătitoare. În spatele acestei realizări se află peste 50 de voluntari, 120 de donatori și zece agenți economici locali au contribuit la transformarea ideii în realitate. „Această capodoperă nu ar fi fost posibilă dacă oamenii din comunitatea noastră nu se implicau”, a subliniat Vasile Tataru, primarul de Pitușca.

Valeriu Zaharia, coordonatorul proiectului, spune că ideea a apărut în urmă cu trei ani, perioadă în care a realizat cercetări și a discutat cu oamenii din sat înainte de a începe lucrările. Potrivit acestuia, anul 2025 a fost momentul de start, când a reușit să adune comunitatea și să demareze proiectul. „Este un proiect complex, unic în Republica Moldova, deoarece îmbină arta vizuală cu cea istorică, iluminatul arhitectural profesionist și plăcuțele cu cod QR. Este un fel de muzeu în aer liber”, a declarat dânsul.

Muralul reunește elemente definitorii pentru memoria colectivă: tradiții, chipuri de personalități basarabene, scene din viața de altădată și episoade marcante din istoria neamului. Acesta include mai multe secțiuni: istoria comună a românilor și basarabenilor, imaginea satului de odinioară, cu edificii care nu mai există, dar și personalități care au contribuit la renașterea națională. O parte importantă este dedicată anilor 1940–1941, când 13 localnici au fost executați, iar sute au fost deportați. „Prin ceea ce am făcut, am adus un omagiu trecutului și limbii noastre române. Invităm oamenii să viziteze muralul, atât ziua, cât și noaptea, și să scaneze codurile pentru a afla mai multe despre istoria neamului nostru”, a mai spus coordonatorul.

Artistul care a dat formă vizuală acestui concept este pictorul Alexei Luca. El afirmă că tematica lucrării reflectă valori precum frăția, limba română și lupta pentru identitate. „Mă bucur că organizatorii au avut curajul să înceapă acest proiect și cred că am dus la capăt un proiect grandios, la care s-a lucrat destul de anevoios”, a subliniat el.

„Această pictură redă drumul anevoios al Basarabiei spre libertate și unitate națională”, a declarat și o localnică, Vera Ursu, fostă profesoară, exprimându-și recunoștința față de toți cei implicați.

De notat că, lucrarea este realizată pe un zid cu o suprafață de aproximativ 250–300 metri pătrați, iar pe timp de noapte, muralul este iluminat în culorile tricolorului – albastru, galben și roșu – oferind un spectacol vizual cu o puternică încărcătură simbolică. Valoarea totală a proiectului se ridică la aproximativ 550 de mii de lei.

Tatiana Tesliuc


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *