Scuarul Înfrățirii din Ungheni a devenit gazda celei de-a doua ediții a Târgului Floriilor
Scuarul Înfrățirii din municipiul Ungheni a devenit, în Duminica Floriilor, un adevărat punct de atracție pentru localnici și vizitatori. Cea de-a doua ediție a Târgului Floriilor a adunat peste 65 de producători locali, meșteri populari și instituții publice. Evenimentul a fost apreciat pentru diversitatea ofertelor și atmosfera caldă, specifică sărbătorilor de primăvară. Vizitatorii au avut ocazia să descopere produse locale autentice, să interacționeze direct cu producătorii și să susțină economia locală.
Atmosfera de sărbătoare a fost completată de cântece pascale care au răsunat de pe scena amenajată în pavilionul din Scuarul. Publicul a admirat evoluțiile corului Catedralei Episcopale, dirijat de Liliana Rotari, precum și ale corului „Armonie”, condus de Irina Vizitiu. De asemenea, formația „Little Star”, coordonată de Maxim Tișco, a adus pe scenă un moment muzical apreciat de cei prezenți.
„Este o zi de duminică, de Florii, specială, care se înscrie în șirul zilelor marcante pentru Ungheni. Nu era posibilă o organizare atât de reușită fără parteneriatul dintre Primărie și Episcopie și efortul depus de Centrul de Informare Turistică, pentru care aduc sincere mulțumiri. Ne bucurăm că am reușit să adunăm oameni frumoși, producători și meșteri talentați din întreg teritoriul țării”, a subliniat Vitalie Vrabie, primarul municipiului Ungheni.
La rândul său, Petru de Ungheni și Nisporeni, Arhiepiscopul de Ungheni și Nisporeni, a evidențiat valoarea spirituală și simbolică a sărbătorii: „Municipiul Ungheni este o temelie puternică, o poartă spre Europa și un loc unde oamenii găsesc hrană pentru suflet. Ne dorim ca această unitate dintre Biserică și administrația publică să continue și să consolideze comunitatea”.
Pe lângă produsele tradiționale, articolele de artizanat și bunătățile pregătite de producători, unul dintre cele mai așteptate momente ale zilei a fost „Vânătoarea de Ouă”. Organizatorii au ascuns în scuar peste o mie de ouă, transformând activitatea într-o adevărată aventură pentru copii. Cei mai norocoși dintre ei au fost recompensați cu premii, spre bucuria participanților și a părinților.
Organizatorii spun că astfel de inițiative contribuie la dezvoltarea turismului local și la promovarea municipiului Ungheni ca un spațiu deschis și implicat în promovarea tradițiilor, a produselor autohtone, dar și în organizarea de evenimente care aduc oamenii împreună.
Tatiana Tesliuc



Lasă un răspuns