Răciula își modernizează serviciile de salubrizare: utilaj nou pentru colectarea deșeurilor și curățarea canalizării

Sursa imagine: Maria Simion David

Locuitorii comunei Răciula vor beneficia în curând de servicii comunale mai eficiente, după ce autoritățile locale au achiziționat un tractor multifuncțional în cadrul unui proiect finanțat de Fondul Național pentru Mediu.

„Comuna Răciula este la finalul unui proiect important, care va contribui la îmbunătățirea serviciilor de salubrizare și a condițiilor de trai ale locuitorilor. Cu sprijinul Fondului Național pentru Mediu, autoritățile locale au achiziționat un tractor multifuncțional, dotat cu remorcă, încărcător frontal, cupă, dispozitiv pentru ridicarea tomberoanelor și vidanjă pentru curățarea canalizării”, a declarat primarul localității, Maria David.

Potrivit edilului, utilajul va permite intervenții mai rapide și mai eficiente în colectarea deșeurilor, întreținerea spațiilor verzi, dar și în situații de urgență, inclusiv incendii. Totodată, noul echipament va face mai ușoară și mai accesibilă curățarea haznalelor, un serviciu care până acum era costisitor pentru mulți localnici. „Localnicii erau nevoiți să apeleze la servicii scumpe pentru curățarea canalizării. Odată cu achiziționarea vidanjei, aceste servicii vor deveni mai accesibile pentru cetățeni”, a menționat Maria David.

În prezent, colectarea deșeurilor are loc o dată la două săptămâni, însă autoritățile își propun ca, în funcție de necesități, acest serviciu să fie mai des în anumite perioade.

Urmează să fie stabilită și o taxă modică pentru întreținerea utilajului, astfel încât serviciile să poată funcționa pe termen lung.

Investiția face parte dintr-un program mai larg de modernizare a sistemului de gestionare a deșeurilor în Republica Moldova. Uniunea Europeană susține acest domeniu, alocând 1,8 milioane de euro pentru construirea unor centre moderne de colectare a deșeurilor în orașele Călărași, Ungheni și Leova, printr-un program implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Aceste centre vor permite colectarea separată a mai multor tipuri de deșeuri și vor contribui la un mediu mai curat și la apropierea de standardele europene.

Daniela Dubanjiu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *