„Fii pe val – consumă local” a ajuns la Ungheni: antreprenorii locali, în prim-planul unei campanii naționale
Municipiul Ungheni a devenit punctul de lansare al campaniei naționale „Fii pe val – consumă local”, o inițiativă dedicată sprijinirii întreprinderilor mici și mijlocii din Republica Moldova și promovării produselor autohtone.
Evenimentul a reunit antreprenori, autorități și membri ai comunității, într-un format care a combinat un iarmaroc de produse locale, dar și povești inspiraționale ale antreprenorilor locali și discuții despre oportunități de dezvoltare.
Campania, lansată de Alianța Întreprinderilor Mici și Mijlocii (AIM), își propune să crească vizibilitatea producătorilor locali și să consolideze economia prin implicarea directă a consumatorilor, într-un context marcat de multiple provocări economice.
Liliana Busuioc, directoare executivă AIM, a menționat că inițiativa campaniei a fost determinată de rezultatele unui studiu privind percepția mediului de business, care arată diferențe între regiuni și un nivel limitat de pregătire pentru noile cerințe europene. „Observăm că afacerile locale privesc cu îngrijorare procesul de integrare europeană, deoarece acesta presupune noi condiții de conformare și costuri suplimentare pentru adaptare. De aceea am lansat această campanie națională, prin care ne propunem să dezvoltăm o cultură a sprijinirii economiei locale. Pentru că susținerea afacerilor de acasă înseamnă, de fapt, susținerea întregii economii și a fiecărei familii”, a subliniat ea.
Autoritățile publice locale au declarat că au susținut această idee din start. „Este de mare importanță să dezvoltăm localitățile noastre și o putem face doar împreună. Ne mândrim extrem de mult cu antreprenorii noștri. Produsele lor sunt extraordinare și calitative”, a subliniat Vitalie Vrabie, primarul de Ungheni. „Încercăm să creăm premisele necesare pentru a dezvolta și susține afacerile, atât financiar, cât și mediatic. Un astfel de eveniment este foarte important, deoarece creează comunicare, relații și ne ajută să ne cunoaștem unii pe alții”, a declarat și Dio-nisie Ternovschi, președintele raionului.
Un element distinct al evenimentului a fost scena dedicată poveștilor locale de succes, unde mai mulți antreprenori din Ungheni și-au prezentat parcursul, au vorbit despre provocări și au împărtășit din experiențele acumulate în dezvoltarea afacerilor.
Astfel, Nadejda Ceban, administratoarea unui local din Ungheni, a povestit cum afacerea a fost lansată în 2017 alături de soțul ei, fără resurse, dar cu multă determinare. Ea a menționat că începutul a fost dificil, însă, odată depășit primul pas, activitatea a început să se dezvolte constant, ajungând în prezent la o echipă de peste 20 de angajați. Iar Denis Tanasciuc a relatat despre începuturile din 2015, când a decis împreună cu familia să dezvolte o afacere de patiserie. Pornită din resurse modeste, afacerea s-a extins treptat, ajungând astăzi la un laborator modern, trei puncte de comercializare și o echipă de 15 persoane. La rându-i, Sergiu Scutaru, a povestit despre începuturile modeste, cu aproximativ 400 de dolari, și despre evoluția unei afaceri care activează astăzi în mai multe domenii și reunește circa 80 de angajați.
Evenimentul de la Ungheni face parte dintr-un tur național care va ajunge în mai multe orașe ale țării, punând accent pe rolul comunității și pe susținerea economiei locale prin consum responsabil și implicare directă.
Tatiana Tesliuc



Lasă un răspuns