Înscrierea copiilor în clasa I începe la 1 aprilie 2026

Imagine simbol: www.botosaninecenzurat.ro

Înscrierea copiilor în clasa I pentru anul de studii 2026–2027 va începe la 1 aprilie 2026 și se va desfășura în două etape, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării, scrie moldpres.md.

Prima etapă de înscriere va avea loc în perioada 1 aprilie – 18 mai 2026. În acest interval, părinții sau reprezentanții legali ai copiilor care vor împlini vârsta de 7 ani până la începutul anului școlar trebuie să depună cererea și actele necesare la instituția de învățământ din districtul școlar de domiciliu.

Rezultatele primei etape vor fi anunțate la 18 mai 2026. Tot atunci, instituțiile de învățământ și organele locale de specialitate în domeniul educației vor publica pe site-urile oficiale numărul locurilor rămase disponibile.

Potrivit Ministerul Educației și Cercetării, a doua etapă de înscriere se va desfășura în perioada 19 mai – 10 iunie 2026. În această etapă vor putea fi înscriși copiii pentru care nu au fost depuse cereri în prima etapă, copiii care vor împlini 7 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2026, precum și copiii din alte districte școlare, în limita locurilor rămase disponibile.

Lista finală a copiilor admiși în clasa I va fi făcută publică la 10 iunie 2026.

Pentru copiii care nu au fost încă înmatriculați la nicio instituție de învățământ, solicitările părinților sau tutorilor vor fi examinate individual în perioada 21–30 august 2026, în funcție de locurile disponibile.

Expresul


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *