Dialog artistic cu Victor Cobzac – inspirație pentru tinerii artiști de la Școala de Arte Plastice „Raisa Cojocaru” din Ungheni
Ultima zi de iarnă a fost marcată la Școala de Arte Plastice „Raisa Cojocaru” printr-o după-amiază specială, dedicată artei în toate formele ei: dialog, muzică și pictură. Elevii și profesorii instituției au avut parte de o întâlnire dedicată inspirației, experienței și pasiunii pentru creație cu ungheneanul Victor Cobzac, Maestru în Artă, cunoscut atât pentru creația sa plastică, cât și pentru arta cuvântului.
„Eu pictez cuvinte și scriu pictură” – aceasta a fost ideea care a stat la baza dialogului dintre artist și copii, o discuție deschisă despre creație, libertate interioară și responsabilitatea de a dărui frumosul celorlalți. Evenimentul nu s-a limitat însă la un schimb de opinii: a fost o activitate dinamică, în care elevii au fost provocați să picteze alături de invitat – să se implice într-o lucrare comună.
Artistul a vorbit despre importanța „ochiului al treilea” în pictură, despre acea capacitate de a vedea dincolo de formă și culoare, acolo unde se nasc ideile autentice. „Pictură cu ochii legați, gândire cu „ochiul al treilea” – cel imaginar –, fotografii de istorie, nebunie creativă la maximum și, în final, o despărțire simbolică, menită să pregătească o nouă reîntâlnire.”, a spus Victor Cobzac.
De menționat că elevii școlii de arte au avut ocazia să învețe și de la alți artiști, precum sculptorul Dumitru Verdianu, caricaturiștii Alexandru Plăcintă și Victor Crudu, dar și de la pictorul turc Mustafa Arslan. Următorul invitat va fi sculptorul Ion Zderciuc
„Ne-am propus să aducem constant artiști care să se întâlnească direct cu elevii și profesorii școlii noastre, pentru că acest schimb de experiență este esențial în formarea copiilor. Ne bucurăm că, prin intermediul acestor artiști de excepție, elevii noștri sunt tot mai motivați și entuziasmați. Fiecare artist este unic și le oferă copiilor ocazia de a descoperi tehnici diferite de lucru”, spune Cristina Dragomir, directoarea școlii de arte plastice.
Atmosfera artistică a fost completată de un moment muzical. Grupul de chitariști UnFolk, coordonat de cantautoarea Aliona Leșanu, a interpretat două piese pe versurile lui Victor Cobzac. Printre ele s-a regăsit și „Suntem nepoții lui Ștefan”, o creație care a adus grupului un trofeu la nivel național. „Această piesă face parte din repertoriul nostru folk și reprezintă o adevărată mândrie pentru noi, mai ales datorită versurilor semnate de maestrul Victor Cobzac. Dacă un artist plastic poate avea succes și în arta cuvântului, atunci și voi, dragi elevi, dați frâu liber creativității și credeți în forțele voastre”, a răsunat îndemnul ei către elevii prezenți.
Tatiana Tesliuc






Lasă un răspuns