Bronz la olimpiada republicană de informatică pentru un elev de la liceul „Vasile Alecsandri” din Ungheni, dar și alte rezultate obținute de alți elevi

În mijloc: Maxim Lazariuc și profesorul Nicolae Jitaruc

La Olimpiada Republicană la Informatică, desfășuratăla începutul lunii martie, 148 de elevi din întreaga țară și-au testat abilitățile de programare și rezolvare de probleme. Printre ei, Maxim Lazariuc, elev în clasa a XII-a la Liceul „Vasile Alecsandri” din Ungheni, s-a clasat pe locul III, confirmându-și performanța la nivel național.

Competiția a reunit cei mai talentați tineri programatori, supuși unor probe complexe și riguroase, menite să le evalueze cunoștințele și capacitatea de gândire logică. „Această performanță reprezintă o dovadă că tot efortul meu are sens, ceea ce îmi oferă satisfacție și mândrie față de mine însumi. În plus, rezultatul este susținut de nota 10 din oficiu la examenul de Bacalaureat, drept urmare, acum mă pot concentra mai mult pe alte materii”, a spus Maxim.

Atmosfera în sala de concurs a fost tensionată, spune adolescentul. „Imaginați-vă o liniște totală, străbătută doar de sunetul tastelor celui care a înțeles primul problema; din acel moment, sunetul nu se mai oprește și te presează în clipele în care te gândești ce să scrii mai departe. De asemenea, de-a lungul competiției, mai iese câte un participant din sală și te frustrează gândul: „Oare a rezolvat totul sau doar renunță?”. În schimb, când ieși afară, plutește un sentiment de empatie, curiozitate și doar un pic de invidie. Peste tot se aude: „Câte puncte ai acumulat?”, „Bravo, rezultat bun!”, „Cum ai rezolvat problema aceea?” Cred că această atmosferă este unul dintre principalele motive pentru a participa la astfel de competiții”, povestește Maxim.

Pregătirea sa a inclus studierea metodelor eficiente din manuale de specialitate și rezolvarea subiectelor de la olimpiadele anilor precedenți, precum și probleme de pe platformede specialitate. În anii de liceu, Maxim a obținut în fiecare an bronzul la informatică la nivel republican și, anul trecut, mențiune la chimie. În prezent se pregătește pentru Olimpiada de Fizică.

Interesul său pentru informatică a început în clasele gimnaziale, când mătușa și unchiul său, activi în IT, i-au propus să încerce programarea. „Nu regret deloc că am acceptat. Cu siguranță voi continua studiile în IT. Îmi place ideea de a crea jocuri video, dar, cel mai probabil, aceasta va fi un hobby pe lângă locul de muncă principal”, spune Maxim.

Rezultatele remarcabile ale elevului sunt și rodul sprijinului constant oferit de profesorul său, iar instituția în care învață Maxim a evidențiat această colaborare. „Reușita elevului Maxim Lazariuc, sub îndrumarea profesorului Nicolae Jitaruc, constituie o dovadă incontestabilă a calității procesului instructiv-educativ. Astfel de performanțe nu doar onorează instituția, ci și motivează întreaga comunitate școlară să tindă spre standarde înalte de profesionalism și rigoare științifică”, se arată într-o postare pe pagina Liceului „Vasile Alecsandri”.

Performanțe înregistrate de elevi la alte olimpiade republicane

Menționăm că și alți elevi de la instituțiile de învățământ din Ungheni au obținut locuri premiante la olimpiadele naționale.

Astfel, de la olimpiada la limba franceză, etapa națională, cu locul II s-a întors Maria Obriște, elevă în clasa a X-a la Liceul „Vasile Alecsandri” din municipiul Ungheni, iar cu locul III s-a întors Dumitru Poia, elev în clasa a XII-a la același liceu. Ambii au același profesor – coordonator – Galina Berbeu. Cu mențiune de la olimpiada de limbă franceză s-a întors Vitalina Rusu, elevă în clasa a XII-a la Liceul Sculeni (profesor – coordonator Galina Boimistriuc) și, le fel, cu mențiune de la olimpiada de chimie s-a întors Andrei Mocanu, elev în clasa a XII-a la Liceul „Vasile Alecsandri” (profesor – coordonator Ina Lapteacru).

Nichita Țurea, elev în clasa a XII-a la Liceul „Vasile Alecsandri” a obținut premiul II la olimpiada republicană de biologie, iar Valerii Caterneac, elev în clasa a XII-a la același liceu a obținut mențiune. Ambii sunt ghidați de profesorul Vadim Beschieru.

Tatiana Tesliuc


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *