Acțiune ecologică la Ungheni și Sculeni: polițiștii de frontieră au făcut curățenie pe malul Prutului
Polițiștii de frontieră din cadrul Poliția de Frontieră a Republicii Moldova, Direcția regională Vest, împreună cu angajații subdiviziunilor tactice din Sculeni și Ungheni, au desfășurat acțiuni ample de salubrizare în zonele din proximitatea sediilor instituției, dar și pe porțiuni ale malului râului Prut.
Activitățile au avut loc în contextul Bilunarului ecologic, perioadă în care sunt organizate acțiuni dedicate protecției mediului. Pentru câteva ore, angajații au lăsat la o parte atribuțiile operative și s-au implicat în lucrări gospodărești, echipându-se cu unelte specifice.
Aceștia au greblat vegetația uscată și au colectat pet-uri, sticle și alte deșeuri abandonate, contribuind la igienizarea și îmbunătățirea aspectului zonelor vizate. În urma intervențiilor, au fost adunați zeci de saci de deșeuri, într-un timp relativ scurt.
Reprezentanții Poliției de Frontieră subliniază că aceste acțiuni evidențiază atât implicarea instituției, cât și necesitatea unei responsabilități sporite din partea cetățenilor în protejarea mediului.
Autoritățile îndeamnă populația să păstreze curățenia, să respecte natura și să evite abandonarea deșeurilor, în special în zonele de agrement și pe malurile râurilor.
Expresul



Lasă un răspuns