Reguli noi de achitare la Aeroport: pasagerii și vizitatorii vor plăti în magazine doar în lei moldovenești
Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău informează pasagerii și vizitatorii despre regulile de achitare aplicabile în spațiile comerciale din incinta aeroportului, pentru a evita eventualele confuzii.
Potrivit administrației aeroportuare, în conformitate cu legislația Republicii Moldova, persoanele rezidente sunt obligate să efectueze plățile către vânzători rezidenți exclusiv în moneda națională – leul moldovenesc (MDL).
Regula se aplică tuturor magazinelor din incinta Aeroportului Internațional Chișinău, inclusiv celor amplasate înainte de punctul de trecere a frontierei de stat, dar și celor situate în zonele internaționale, inclusiv în perimetrul de securitate cu acces restricționat.
Clarificările se bazează pe răspunsul oficial oferit de Banca Națională a Moldovei la solicitarea Aeroportului, precum și pe prevederile Legii nr. 62/2008 privind reglementarea valutară. Articolul 20 al legii stipulează că plățile efectuate între rezidenți se realizează exclusiv în moneda națională.
Pentru respectarea acestor prevederi, la efectuarea tranzacțiilor comerciale poate fi solicitat un act de identitate sau pașaportul, în vederea stabilirii statutului de rezident sau nerezident al cumpărătorului.
Reprezentanții Aeroportului mulțumesc pasagerilor pentru înțelegere și încurajează respectarea regulilor legale, astfel încât experiența de călătorie să fie una clară și conformă normelor în vigoare.
Expresul



Lasă un răspuns