Programul EcoVoucher atinge cifre record: peste 40.000 de electrocasnice reciclate

Imagine: moldpres.md

Peste 25 de mii de electrocasnice vechi, colectate și reciclate în 2025 prin Programul EcoVoucher. La nivel național, Programul EcoVoucher a continuat să încurajeze reciclarea responsabilă și eficiența energetică a gospodăriilor. Printre electrocasnicele colectate sunt: 12.018 frigidere și 13.546 de mașini de spălat. Astfel, înlociurea echipamentelor vechi a permis familiilor economii semnificative la consumul de energie electrică și reducerea facturilor lunare, scrie moldpres.md

Potrivit datelor Centrului Național pentru Energie Durabilă (CNED), de la lansarea programului și până în prezent au fost colectate și reciclate 40.033 de electrocasnice mari – aproximativ 19.000 de frigidere și 21.000 de mașini de spălat.

Procesul de colectare și reciclare

Electrocasnicele sunt colectate direct din locuințele beneficiarilor prin rețelele de magazine partenere. Ulterior, acestea sunt preluate de cinci operatori autorizați și trimise către centre europene din România, unde trec printr-un proces riguros de reciclare conform standardelor de mediu.

„Componentele electrocasnicelor uzate – plastic, metale, sticlă – sunt separate și valorificate pentru fabricarea de noi produse. Agenții frigorifici sunt tratați special pentru a preveni poluarea aerului și a solului, astfel frigiderele vechi nu mai reprezintă un pericol pentru mediu”, a explicat directorul CNED, Ion Muntean.

În 2025, aproximativ 70% din echipamentele ajunse la centrele de tratare a deșeurilor electrice și electronice proveneau din Programul EcoVoucher. Doar anul trecut, economia anuală de energie generată de echipamentele înlocuite este estimată la circa 5,4 milioane kWh, reducând emisiile de CO₂ cu aproximativ 2.825 tone.

Impact social și economic

Programul EcoVoucher contribuie la creșterea gradului de conștientizare privind eficiența energetică și promovează achiziția de electrocasnice sustenabile. Familiile beneficiare au primit vouchere de până la 6.000 de lei pentru a-și schimba aparatele vechi pe modele noi, ceea ce a permis reducerea consumului de energie și economii financiare substanțiale.

„EcoVoucher demonstrează că reciclarea responsabilă și eficiența energetică pot merge mână în mână. Prin predarea echipamentelor vechi către centre autorizate, cetățenii contribuie la protejarea mediului și dezvoltarea unei industrii verzi durabile”, a adăugat Ion Muntean.

Programul a fost susținut de Norvegia cu un buget de aproape 7,5 milioane de euro, fiind implementat în cadrul proiectului „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile pentru Moldova” (E4M), derulat de GIZ împreună cu Guvernul Republicii Moldova și cofinanțat de UE, Norvegia și Danemarca.

Expresul 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *