Poliția intensifică controalele: amenzi pentru șoferii care folosesc telefonul la volan
Polițiștii de patrulare vor desfășura, în perioada 5–28 februarie, acțiuni intensificate pentru combaterea utilizării telefonului mobil în timpul conducerii vehiculelor, una dintre cauzele frecvente ale producerii accidentelor rutiere.
Potrivit Poliției Naționale, șoferii surprinși vorbind la telefon în timp ce conduc riscă amenzi cuprinse între 450 și 600 de lei, precum și aplicarea a trei puncte de penalizare.
Autoritățile reamintesc că folosirea telefonului este permisă doar prin intermediul dispozitivelor hands-free sau Bluetooth, fără implicarea mâinilor. Orice interacțiune manuală cu telefonul, fie pentru apeluri, mesaje sau alte funcții, constituie contravenție.
„Conducători auto, vă îndemnăm să evitați folosirea telefonului la volan. Un moment de neatenție poate avea consecințe grave”, avertizează Poliția Națională.
În același timp, oamenii legii menționează că sistemele de monitorizare video inteligente, instalate în intersecțiile din Chișinău și pe drumurile naționale, pot detecta automat prezența telefonului în mâna șoferului, fără a fi necesară intervenția directă a unui agent de circulație.
Expresul



Lasă un răspuns