Lege nouă: Bunurile confiscate vor fi utilizate în scopuri sociale și de interes public

Imagine simbol, sursa: bizlaw.md

Joi, 26 februarie 2026, în Monitorul Oficial a fost publicată Legea nr. 4 din 5 februarie 2026 privind utilizarea bunurilor confiscate în scopuri sociale sau în interes public. Prevederile acesteia vor intra în vigoare pe 26 aprilie 2026, la două luni de la publicare, scrie bizlaw.md.

Potrivit legii, bunurile și sumele de bani confiscate – inclusiv cele obținute din hotărâri judecătorești penale, repatriate sau distribuite prin acorduri internaționale – vor putea fi redirecționate pentru:

  • sprijinirea proiectelor sociale și de mediu;
  • finanțarea activităților de dezvoltare economică;
  • promovarea bunăstării generale a cetățenilor.

Cum va fi gestionat procesul

  • Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale va ține evidența bunurilor eligibile, va analiza modul și gradul de valorificare, și va propune măsuri pentru o gestionare mai eficientă.
  • Serviciul Fiscal de Stat va prelua, evalua, înregistra drepturile de proprietate și va administra, vinde sau distruge bunurile, conform procedurilor stabilite de Guvern.
  • Sumele de bani confiscate vor fi înregistrate separat în bugetul de stat, cu următoarea repartizare: 70% venit la bugetul de stat, 20% pentru scopuri sociale și 10% pentru instituții publice în interes public.

Pentru evaluarea cererilor și luarea deciziilor privind utilizarea bunurilor confiscate va fi constituită Comisia pentru gestionarea bunurilor confiscate, un organ colegial format din 9 membri: reprezentanți ai ministerelor Justiției, Finanțelor, Afacerilor Interne, Muncii și Protecției Sociale, Sănătății, Educației și Cercetării, Culturii, Mediului, și ai societății civile.

Potrivit informațiilor, această lege urmărește ca bunurile confiscate să fie folosite eficient și transparent, contribuind la proiecte de interes social și la bunăstarea comunităților din Republica Moldova.

Expresul


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *