Clădire modernizată și costuri reduse: proiect de eficiență energetică finalizat la Pîrjolteni
Centrul de Sănătate din sautl Pîrjolteni, raionul Călărași, a fost eficientizat energetic în cadrul unui proiect investițional finanțat din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM).
Valoarea totală a investiției depășește 230 de mii de lei, mijloacele fiind direcționate către îmbunătățirea performanței energetice a clădirii instituției medicale.
Lucrările au inclus reparația fațadei și termoizolarea pereților exteriori, măsuri menite să reducă pierderile de căldură și să optimizeze consumul de energie în sezonul rece.
Potrivit responsabililor de proiect, intervențiile vor contribui la diminuarea cheltuielilor de întreținere a edificiului, dar și la asigurarea unor condiții mai bune pentru activitatea personalului medical și pentru tratamentul pacienților care solicită asistență medicală.
Modernizarea face parte din eforturile de îmbunătățire a infrastructurii medicale și de creștere a eficienței energetice a instituțiilor sanitare, cu impact direct asupra calității serviciilor oferite comunității.
Expresul



Lasă un răspuns