Capturarea câinilor la Ungheni, urmată de un conflict: ce spun autoritățile și voluntarii

Imagine: Primăria municipiului Ungheni

Un incident a fost înregistrat în data de 4 februarie, în preajma unui bloc de locuit de pe strada Mihai Eminescu din municipiul Ungheni, unde angajații Sectorului de Amenajare desfășurau acțiuni de capturare a câinilor fără stăpân.

Ce spun autoritățile

Potrivit informațiilor prezentate de Primăria municipiului Ungheni, un cetățean ar fi intrat în conflict cu angajații, invocând faptul că animalele ar fi fost stresate în timpul intervenției. În acest context, bărbatul ar fi deschis ușa cuștii în care se aflau deja trei câini capturați, ar fi adresat amenințări și ar fi manifestat un comportament agresiv față de personalul aflat la datorie.

Pentru a preveni escaladarea situației, la fața locului a intervenit agentul constatator al autorităților publice locale, care a solicitat sprijinul serviciului 112. Cazul este în prezent documentat de poliție, urmând a fi stabilite toate circumstanțele producerii incidentului.

Ce spune partea implicată în conflict

Am discutat cu Ana Budac, voluntară activă în îngrijirea animalelor, al cărei soț a fost implicat direct în situația respectivă.

Ea spune că prezența lor în zonă în momentul capturării câinilor a fost întâmplătoare, locul incidentului aflându-se în imediata apropiere a serviciului ei. În fiecare dimineață vine la serviciu împreună cu soțul, iar cafeaua o beau acolo. Deci, soțul a mers să cumpere cafea de la un butic din apropiere, unde a observat capturarea și a anunțat-o. Ea susține că nu a urmărit echipele prin oraș și nu știa că urma să aibă loc o astfel de acțiune.

Între timp, soțul ei a încercat să discute cu angajații Sectorului de Amenajare, întrebând dacă acțiunea are bază legală și unde urmau să fie duși câinii, însă nu a primit răspunsuri clare. „Când am ajuns, cățelușa pe care noi o îngrijeam era deja capturată, avea o rană de unde curgea sânge. Starea cățelului l-a determinat să intervină și să o elibereze. În cușcă nu mai era niciun alt câine”, povestește Ana.

Ana Budac a discutat și cu șeful serviciului de amenajare. „I-am explicat că noi, voluntarii, hrănim câinii, avem grijă de ei, mulți sunt sterilizați și blânzi. Întrebarea noastră a fost simplă: Ce fac cu ei? Unde ajung? Există vreun demers pe baza căruia acționează? Totuși, nu am primit răspunsuri clare. Ni s-a spus doar că îi încurcăm. Noi nu am fost agresivi!, povestește voluntara, după care mai adaugă: „Aceste incidente ar putea fi prevenite cu o mai bună comunicare și transparență. Am văzut prea multe otrăviri, prea multă cruzime și când vezi asemenea chinuri, nu poți rămâne indiferent”.

De altfel, familia Budac, îmreună cu alți voluntari din oraș, este implicată activ în ajutorarea câinilor fără stăpân: îi salvează, tratează, vaccinează din surse proprii și le găsește familii. La ea la serviciu este instalată și o boxă pentru donații, iar banii sunt cheltuiți pe medicamente și sterilizări. Astfel, ei contestă modul de capturare a animalelor, pe care îl consideră traumatizant. „Cuști cu momeală, uși trase brusc… câinele este lovit, speriat, traumatizat. Am văzut cum este pusă cușca: se agață momeala, iar ușa este ținută cu un băț. Când câinele intră, ușa se trage brusc, iar animalul poate fi lovit, așa cum s-a întâmplat și cu cățelușa care a fost eliberată. Este inuman: îl traumatizezi deja înainte să ajungă la destinație”.

Ana Budac consideră că doar prin colaborare și dialog pot fi obținute rezultate pozitive. „Noi, voluntarii, cunoaștem câinii și locurile unde ei se adăpostesc. Știm care este blând și care poate fi agresiv. Dacă ni s-ar spune din timp, i-am prinde și i-am putea duce la sterilizare. Noi nu ne opunem capturării. Vrem doar ca lucrurile să se facă uman și să existe comunicare între autorități și voluntari. Când colaborezi, nu ajungi la astfel de situații”, spune voluntara.

Primăria subliniază că, în ultima perioadă, numărul câinilor fără stăpân a crescut, la fel și solicitările locuitorilor pentru capturarea lor. „Câinii capturați de angajații Sectorului de Amenajare sunt în deplină siguranță. Doar în anul 2025, aproximativ 200 de câini au fost sterilizați, iar mulți au fost plasați în adăpostul pentru câini fără stăpân”, se arată în postarea făcută de Primăria municipiului Ungheni.

Soluții

Autoritățile fac apel către cetățeni la înțelegere și responsabilitate, subliniind că gestionarea problemei câinilor fără stăpân necesită implicare comună, dialog și respect reciproc, pentru a identifica soluții durabile în interesul întregii comunități.

La rându-i, familia Budac solicită mai multă transparență în capturarea câinilor, pentru a evita disparițiile, a reduce numărul lor din adăpost și a încuraja adopțiile. „Situația a lăsat un gust amar, mai ales că motivele și modul de desfășurare a acțiunii nu au fost clar explicate. Oricum, câinii nu mai sunt atât de mulți ca înainte, iar marea lor majoritate sunt sterilizați. Nu putem monitoriza fluxul de câini care apar peste noapte. Ne pricopsim permanent cu câini abandonați tot de oameni. Înțelegem îngrijorarea oamenilor care se tem de câini și își fac griji pentru siguranța copiilor lor, dar problema nu poate fi rezolvată doar prin ridicarea lor de pe străzi. Nici adăpostul nu reprezintă o soluție: spațiul este limitat, animalele au nevoie de îngrijire, hrană, medicamente pentru deparazitare și sterilizare, iar costurile sunt ridicate”, conchide Ana Budac.

Tatiana Tesliuc


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *