„Zestrea buneilor” – un proiect care readuce la viață patrimoniul cultural al satului Milești
Tradițiile, obiceiurile și meșteșugurile satului Milești, din raionul Nisporeni, au fost puse în valoare și transmise mai departe generațiilor tinere în cadrul proiectului „Zestrea buneilor – conservarea patrimoniului cultural”, implementat de Asociația Obștească pentru copii și tineret „Codrenii”, în parteneriat cu Primăria Milești.
Proiectul s-a desfășurat în perioada 1 septembrie – 30 decembrie 2025 și a fost finanțat de Muzeul Național de Istorie și Etnografie, în cadrul Programului „Acces la Cultură”.
Cu o valoare totală de 68 de mii de lei, inițiativa a avut drept obiectiv principal protejarea, promovarea și conservarea patrimoniului cultural material și imaterial al localității. Accentul a fost pus pe elemente identitare care, în lipsa documentării și transmiterii, riscă să se piardă: obiecte vechi de uz gospodăresc, fotografii de epocă, cântece tradiționale, rețete locale și tehnici de meșteșug practicate de bătrânii satului.
În cadrul proiectului au fost realizate vizite la domiciliile persoanelor în vârstă, însoțite de interviuri menite să colecteze informații valoroase despre viața de altădată și tradițiile locale. Totodată, au fost organizate ateliere practice de meșteșuguri tradiționale, precum croșetatul și împletitul, precum și șezători și expoziții tematice dedicate valorilor autentice.
Rezultatele proiectului sunt semnificative atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ. Aproximativ 250–300 de persoane au fost beneficiari direcți, dintre care circa 70 de vârstnici implicați activ în activități. A fost constituită și o colecție de obiecte și fotografii, documentată pentru muzeul de istorie și etnografie, precum și o arhivă digitală cu elemente de patrimoniu cultural imaterial, accesibilă publicului larg.
Un moment de referință l-a constituit organizarea Festivalului tradițiilor locale, precum și a două expoziții itinerante cu obiecte tradiționale și fotografii.
În cadrul proiectului au fost achiziționate și costume naționale – șase pentru femei și trei pentru bărbați – contribuind astfel la promovarea autenticității în cadrul evenimentelor culturale.
Impactul proiectului se reflectă în creșterea gradului de conștientizare și apreciere a moștenirii culturale în rândul tinerilor și al comunității, revitalizarea unor meșteșuguri tradiționale, consolidarea identității locale și stimularea turismului cultural. Totodată, inițiativa a facilitat colaborarea între generații și între instituții culturale, creând premise durabile pentru susținerea patrimoniului local.



Lasă un răspuns